În 28 iulie, vino alături de Mizaru, Kikazaru și Iwazaru!

Mizaru își acoperă ochii, nu vede nimic rău. 
Kikazaru, își acoperă urechile, nu aude nimic rău.
Iwazaru, acoperindu-și gura, nu vorbește nimic de rău.

În 28 iulie, când e marcată „Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei”, comunitatea pacienților cu hepatită din întreaga lume se va reuni pentru o nouă acțiune de conștientizare asupra afecțiunilor hepatice și pentru combaterea stigmatizării, printr-o nouă încercare de a intra în Cartea Recordurilor.

România s-a înscris cu trei locații: București, Brașov și cluj.

Există multe înțelesuri ale cunoscutului proverb japonez, personajele fiind cele trei maimuțe înțelepte, dar mai ales se face referire la faptul că cei care se confruntă cu o problemă, refuză în primul rând să o recunoască. 
Această temă a fost aleasă și de WHA – World Hepatitis Alliance (Alianța Mondială pentru Hepatită), încă de anul trecut, pentru a sublinia că hepatita este ignorată în toată lumea.  
Dar, dacă o mulțime de oameni imită gestul celor trei maimuțe înțelepte: „nu văd, nu aud, nu vorbesc” în același timp, în cât mai multe locuri din întreaga lume, nu se poate ca atenția decidenților să nu fie atrasă și, de ce nu, să nu ia măsuri care să ducă, în timp, la eradicarea acestei boli distrugătoare. 

Pentru că: „Aceasta-i hepatita! Cunoaște-o! Confrunt-o!”

„Aceasta este șansa noastră să aducem în prim-plan hepatita, ca problemă de sănătate publică, posibilitatea noastră de a arăta că boala există, la nivel mondial. Anul trecut am făcut acest lucru prin stabilirea propriului record înregistrat în Guinness World Record pentru hepatită. În acest an dorim să-l depășim, dovedind astfel suportul creșcut pentru cei cu hepatite. Oricine își poate aduce aportul la doborârea acestui record, indiferent de vârstă, de locul în care trăiește, de limba pe care o vorbește. Am arătat deja că putem face acest lucru. Prin mobilizarea noastră putem arăta guvernelor că suntem o voce puternică, ce nu poate fi ignorată. De aceea este extrem de important să mobilizăm cât mai mulți oameni la acțiune. Dacă vrem să atragem atenția și să aducem o schimbare, trebuie să fim uniți în acțiunile noastre”, a transmis Charles Gore, președintele Alianței Mondiale pentru Hepatită. 

Alăturați-vă efortului nostru pentru a atrage atenția asupra problematicii, prin crearea unui eveniment global de neuitat, prin care putem dovedi că mișcarea pentru combaterea hepatitei este mai puternică decât oricând. Putem intra în Cartea recordurilor prin „cei mai mulți oameni care, în intervalul a 24 de ore, realizează cele trei gesturi: nu văd, nu aud, nu vorbesc… despre  rău". Durează doar 15 secunde!

Așadar, vă așteptăm în 28 iulie să veniți în număr cât mai mare, la ora 12.00, în București, Brașov și Cluj, să ne „jucăm” cu seriozitate, ca mod de luptă împotriva hepatitei! 

BUCUREȘTI – Plaza România, B-dul TimiȘoara nr. 26 Z (Metrou Statia Lujerului)

BRAȘOV – Centrul Civic, În spatele locului de joacă 

CLUJ – CÂMPIA TURZII, Parcul Central, str. LaminoriȘtilor

Autor: Camelia Vlad

*****

 

Parteneri:

Primăria Brașov, Plaza România – București, IJP Brașov, Agenția Națională Antidrog, Primăria Câmpia Turzii

Colaboratori:

Asociația Culturală „Viva la Musica”, „Sonor”, Pensiunea Dumbrava Soarelui – Brașov, Alis Grup, STL Turda

Parteneri media sănătate:

4P, Sănătatea TV, Sănătatea Press Group, ComunicateMedicale.ro, Transilvania Expres, mytex.ro, texfm, Triathlon Brașov, Ziarul21, ONETv, Turda News, Turda Live

Cu sprijinul financiar al:

Janssen, Bristol-Myers Squibb, Roche, MSD, Abbott, BioPredictive, Bioclinica, Opticristal