Memoriul unui pacient cu hepatita C către Ministerul Sănătăţii

CĂTRE, MINISTERUL SĂNĂTĂŢII, DOMNULUI MINISTRU, Dr. NICOLAE BĂNICIOIU   Stimate Domnule Ministru, Mă numesc Marinoiu Vasile, născut în anul 1964, domiciliat în comuna Podenii Noi, sat Podenii Noi, nr. 146, judeţul Prahova şi fac parte din grupa de vârsta a pacienţilor infectaţi cu virusul hepatic C în sistemul sanitar înainte de anul 1995. Afirmaţia mea…

Activitatea de advocacy a pacienţilor în hepatitele virale. O viziune pentru viitor

Charles GORE, președinte Alianța Mondială a Hepatitei Adoptarea în 2010 a rezoluţiei Alianţei Mondiale a Sănătăţii pentru hepatitele virale a fost o realizare extraordinară a tuturor grupurilor de pacienţi din întreaga lume, care au lucrat din greu să facă presiuni asupra guvernelor lor pentru a o sprijini – sau cel puţin de a nu se…

Publicat
Din categoria Opinii

Au trecut 3 ani! Pas cu pas, clipă de clipă, cu speranță…

Camelia VLAD – PR APAH-RO Pas cu pas, clipă de clipă, cu speranță… așa au trecut trei ani, iar acum ne aflăm în prag de aniversare… Aniversarea APAH-RO, marcată în 19 mai. Totul a început din nevoia umplerii unui gol, în sufletul unor oameni speriați, în primul rând pentru că nu au reușit să identifice…

Avem nevoie de o campanie de testare? Categoric, DA!

Marinela Debu, președinte APAH-RO În perioada 1 martie 2012 – 31 mai 2012, Asociaţia Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România derulează campania „Nu lăsa hepatita să-ți distrugă viața! Testează-te!”. Aș vrea să aduc argumente pentru această campanie care, sper eu, să fie un semnal pentru toată lumea. Mesajul nostru este unul universal, răspândit în întreaga…

Publicat
Din categoria Opinii

…Să vorbim despre proiectul Legii Sănătății

Într-o perioadă în care majoritatea eram alături de familii pentru a marca Naşterea Domnului şi noul an, pe site-ul Ministerul Sănătăţii a fost publicat proiectul Legii Sănătăţii, un proiect care deja a dat naştere la multe discuţii. În forma actuală, legea nemultumeşte multă lume, în special pe noi pacienţii cronici, indiferent de suferinţa noastră (în…

Publicat
Din categoria Opinii