Drama oamenilor bolnavi de hepatită

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România a organizat din nou la Braşov o conferinţă naţională despre zecile de probleme care le macină viaţa bolnavilor de hepatită. Este vorba în primul rând de faptul că pacienţii nu-şi primesc de la stat tratamentele la timp, iar dacă ar fi să le plătească din buzunarul propriu ar trebui să scoată sume costisitoare.

Tratament scump O persoană care suferă de hepatita B poate plăti lunar între 1.800 şi 7 mii de lei. Reprezentanţii Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România le cer autorităţilor să se implice mai mult în problema acestor oameni şi să ia măsuri pentru a le salva viaţa. „Trebuie luate măsuri ca aceste liste de aşteptare să nu mai existe şi mai ales trebuie luate măsuri pentru un program naţional de screening măcar pentru pacienţii recunoscuţi ca fiind la risc, sunt oameni la care se ştie  că s-ar putea să aibă o formă de hepatită, dacă-i testăm pe aceşti oameni rezolvăm două probleme: omul află şi îşi schimbă stilul de viaţă şi în al doilea rând nu mai infectează alţi oameni”, a declarat Marinela Debu, preşedinte Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice.

Au murit… pe lista de aşteptare. Specialiştii asociaţiei susţin că la nivel naţional au existat cazuri în care pacienţii au decedat din cauză că au fost puşi prea mult timp pe lista de aşteptare la CAS. Un caz special este şi al doamnei Maria Băiceanu care trăieşte cu această boală de 23 de ani, dar în fiecare zi se trezeşte cu teamă în suflet. Totuşi a reuşit să treacă peste toate gândurile negre şi a dus boala pe picioare ţinând regim strict. „Mi-a fost teamă c-am să mor, m-am gândit la lucrul ăsta mereu şi mai ales când eram pe listele de aşteptare la CAS. Mai ales pentru că în familia mea din 4 membri 3 sunt implicaţi în această boală cronică. Nu trebuia să le arăt niciodată copiilor starea mea, trebuia să fiu tare. Da, am stat mult pe listele de aşteptare pentru a primi un medicament între 6 luni şi 2 ani şi jumătate. Acum pentru ultimul tratament am aşteptat 2 ani şi 7 luni mai exact”, ne-a spus Maria Băiceanu.

Le-a dat boala copiilor. Femeia are doi băieţi, ambii bolnavi de hepatită încă de la naştere. Când a aflat de boală s-a izolat o perioadă de toată lumea. „Prima dată ai o stare de confuzie, eram buimacă atunci când am aflat aş fi vrut să nu fie aşa, iar după un timp s-a confirmat şi pentru copii şi abia atunci am fost năucită. Am avut o perioadă de 1 an de zile când m-am izolat. Trebuia să fiu foarte atentă apoi ce vorbesc în faţa copiilor”, a mai spus Maria Băiceanu.

Vor analize gratuite. Femeia are câteva sugestii  pentru cei de la Ministerul Sănătăţii şi Casa de Asigurări de Sănătate. „Un program naţional de hepatită să ştim câţi suntem şi să ne dăm seama cum ar trebui să acţionăm. Să avem analizele gratuite,vorbesc de cele pe care trebuie să le facem de 2 ori pe an şi care sunt foarte costisitoare”, explică femeia. Membrii Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România vor să trimită autorităţilor o scrisoare cu toate problemele prezentate de pacienţi, în cadrul celei de-a treia ediţii a conferinţei naţionale organizate în oraşul nostru.

Preluare brasovultau.ro

http://www.brasovultau.ro/Drama-oamenilor-bolnavi-de-hepatita-48308.html?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+bvtaufeed+%28Ultimele+%C5%9Etiri++-+Bra%C5%9Fovul+T%C4%83u%29