Vaccinul împotriva hepatitei C ar putea fi disponibil în curând

sursa: gandul.info

Cercetătorii de la Universitatea Oxford susţin că vaccinul împotriva hepatitei C ar putea fi disponibil în curând. Testele efectuate în laborator de savanţii britanici pentru a găsit un vaccin pentru acest tip de hepatită au avut rezultate promiţătoare, relevă un studiu publicat de BBC.

Oamenii de ştiinţă, coordonaţi de prof. Paul Klenerman, susţin că un asemenea vaccin a fost greu de inventat până acum, deoarece virusul îşi schimbă înfăţişarea, ceea ce îngreunează găsirea unui antidot.
Organizaţia britanică „The Hepatitis C Trust” spune că rezultatele obţinute până în prezent sunt promiţătoare, ceea ce înseamnă că în curând vaccinul împotriva hepatitei C ar putea fi disponibil în farmacii.
Vaccinul experimental a fost deja testat pe 41 de pacienţi, iar oamenii de ştiinţă spun că acesta a provocat un răspuns imunitar „extrem de puternic”, care a durat cel puţin un an şi nu a avut efecte secundare majore.
„Răspunsurile imunitare pe care le-am observat au fost captivante şi vom începe următoarea etapa a testelor. Suntem optimişti în privinţa acestui tratament, dar ar mai putea dura o perioadă până când vom avea un vaccin care protejează oamenii de virusul hepatitei C”, a declarat prof. Klenerman.
Următorul pas va fi vaccinarea celor care prezintă risc de infectare, pentru a vedea dacă vor fi protejaţi de acest virus. Potrivit medicilor, virusul hepatitei C poate rămâne neobservat chiar şi mai mulţi ani de la infectare, dar în acest timp afectează ficatul.
În Marea Britanie, aproape jumătate de milion de oameni sunt infectaţi cu acest virus, în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii crede că la nivel mondial numărul celor infectati ajunge la 170 de milioane. Hepatita C se transmite prin intermediul sângelui.

http://www.gandul.info/magazin/vaccinul-impotriva-hepatitei-c-ar-putea-fi-disponibil-in-curand-9131069