„Prin coplată, pacienții sunt condamnați la moarte!”

„Introducerea coplății la servicii va însemna pentru pacienții cronici din România, cu siguranță, condamnare la moarte!”

Este semnalul de alarmă tras de o bună parte a pacienților români, prin vocea reprezentanților celor constituiți în asociații.
Drept urmare, Alianța Pacienților Cronici din România (APCR) cere Ministerului Sănătății să renunțe la intenția de a introduce coplata la servicii și investigații medicale în cazul pacienților cronici, considerând această coplată un atentat la siguranța acestora.

foto: Cezar Irimia, președintele APCR

„Introducerea sistemului de coplată la servicii și investigații în cazul pacienților cronici ar avea un impact negativ, după povara introducerii coplății la medicamente, ținând cont de severitatea acestor boli și de necesitatea internărilor repetate pentru control și tratament sau pentru rezolvarea diverselor complicații ce apar în cursul evoluției, secundare bolii sau tratamentului. De asemenea, trebuie avut în vedere că în majoritatea cazurilor aceste boli sunt invalidante, nepermițând pe de o parte pacientului să își desfășoare o activitate normală – ceea ce duce la o diminuare a veniturilor, iar pe de altă parte crescând costurile îngrijirilor (alimentație individualizată, condiții de locuit, medicamente, eventual personal de îngrijire. Pentru a evita tensiunile și contestarea unor decizii unilaterale, APCR dorește o dezbatere serioasă și responsabilă cu Ministerul Sănătății pe această temă, pentru a găsi împreună soluții”, a declarat Cezar Irimia, președintele APCR.
Alianţa Pacienţilor Cronici din Romania este constituită din asociații și federații naționale din patologiile cronice – cancer (FABC), diabet (FSDT), hepatită (APAH-RO), hemofilie (ANHR) și boli autoimmune (AAPA) –  reprezentând peste trei milioane de pacienți.

Săptămâna trecută, Ministerul Sănătății (MS) a pus în dezbatere publică, pe site-ul instituţiei, proiectul de Hotărâre de Guvern pentru modificarea și completarea Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1389/2010 cu modificările şi completările ulterioare, document care reglementează şi acordarea coplăţii.
Coplata va fi percepută în asistență medicală primară, asistență medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitățile clinice, inclusiv recuperare, medicină fizică și balneologie, precum și asistența medicală ambulatorie, asigurată în baza competenţelor și atestatelor de studii complementare în fitoterapie, homeopatie, planificare familială şi acupunctură, asistenţă medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile paraclinice, cât şi asistenţă medicală spitalicească.
Potrivit MS, sunt scutite de la coplată mai multe categorii de asigurați, respectiv: copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii între 18 ani şi 26 de ani, dacă sunt elevi, absolvenţi de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni, ucenicii sau studenţii, dacă nu realizează venituri din muncă; bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de MS, pentru serviciile medicale aferente bolii de bază respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse; pensionarii cu venituri numai din pensii de până la 740 lei pe lună; toate femeile însărcinate şi lăuzele, pentru servicii medicale legate de evoluţia sarcinii, iar cele care nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe țară, pentru toate serviciile medicale.

Autor: Camelia Vlad