Bolnavii de hepatită cer introducerea în pachetul de bază a markerilor virali

Sursa: Agerpres

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO) a solicitat miercuri autorităților să introducă markerii virali în pachetul de bază al serviciilor medicale.

"Noi susținem ca markerii virali HBS și HBC să intre în pachetul de bază și să nu mai avem acei pași intermediari în care medicul de familie ne dă o trimitere la medicul specialist de boli infecțioase. S-ar câștiga mult timp și așa am putea depista mult mai repede boala. Insistăm să intre în pachetul de bază analizele, pentru că în prezent ele sunt contra-cost și din 10 persoane 2-3 nu mai ajung la specialist cu trimiterea", a declarat Marinela Debu, președintele APAH-RO, într-o conferință de presă.

Aceasta a precizat că este necesar să se elaboreze un program național pe hepatită care să prevadă gratuitatea analizelor. "Pacientul, dacă nu este asigurat, plătește tot, nu beneficiezi de tratament gratuit, de analize", a spus Marinela Debu.

Prezent la conferința de presă, președintele CNAS, Vasile Ciurchea, a admis problemele existente în sistem și a arătat că din toamnă se vor putea introduce aceste analize în pachetul de bază, cu mențiunea că ele se vor face acolo unde sunt grade de risc.

În context, Vasile Ciurchea a anunțat că din luna august se vor putea face tratamente gratuite pentru bolnavii de fibroză hepatică tip 4, precizând că tipurile F1, F2 și F3 sunt mai ușoare și pot fi ținute sub control cu tratament de specialitate.

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO) va organiza, cu ocazia marcării pe 28 iulie a Zilei Mondiale a Hepatitei, mai multe campanii de informare, distribuind pliante în diverse orașe ale țării — Iași, Brașov, Turda, Arad, Cluj.