sursa: adevarul.ro
Una din zece persoane suferă de steatoză hepatică, aşa cum mai este numită tulburarea. Cei mai expuşi bolii sunt supraponderalii. Însă şi cei stresaţi şi care mănâncă prost pot şi afectaţi.
Steatoza hepatică se produce prin formarea unor depozite de grăsimi la nivelul ficatului. Există două tipuri de steatoză: cea alcoolică, provocată de consumul excesiv de alcool, pe termen lung, şi cea non-alwcoolică, favorizată de alimentaţia bogată în grăsimi „rele”.
Mai ales în primele stadii, afecţiunea este lipsită de simptome. În schimb, în faze avansate, pot apărea stările de oboseală. Frecvent, steatoza hepatică este diagnosticată la o ecografie abdominală de rutină şi poate apărea atât la persoanele aparent sănătoase, cât mai ales la cele cu afecţiuni asociate.
„Steatoza hepatică non-alcoolică reprezintă o boală a ficatului asociată cu obezitatea, cu rezistenţa la insulină (hormon pancreatic care asigură controlul glucozei din sânge), cu hiperlipidemia (creşterea nivelului lipidelor în sânge – trigliceridele în principal, dar şi colesterolul) şi chiar cu afecţiuni cardiovasculare precum hipertensiunea arterială”, explică medicul primar gastroenterolog Paul Dragomir de la Centrul „Mediclass” din Bucureşti.
Fructe şi legume, zilnic
Cea dintâi măsură în steatoza hepatică este respectarea unui regim alimentar. Iar în cazul în care consumul de alcool este cauza bolii, renunţarea la acesta este primordială.
„Dieta şi regimul de viaţă sunt specifice fiecărui caz în parte, dar, în principiu, trebuie diminuat sau chiar eliminat aportul de alimente bogate în grăsimi şi în zaharuri concentrate”, recomandă medicul Paul Dragomir.
Din alimentaţia recomandată în steatoză hepatică nu trebuie să lipsească fructele şi legumele, cerealele integrale, brânzeturile degresate, carnea slabă de pui şi de vită. De asemenea, este recomandat şi consumul de peşte (somon, macrou), deoarece este o sursă importantă de acizi graşi Omega 3 şi Omega 6, care ajută la reglarea nivelului colesterolului şi celui al trigliceridelor.
Nu fast-food-ului, nu prăjelilor!
Alimentele care trebuie excluse sau evitate sunt cele care necesită un efort digestiv mare: produsele de tip fast-food, mezelurile, carnea grasă de porc, cea de oaie, măruntaiele (rinichi, creier), icrele, maioneza, cartofii prăjiţi şi orice alte mâncăruri preparate prin prăjire. De asemenea, trebuie evitate băuturile carbogazoase, carnea tocată (mici, sarmale), untura, slănina, afumăturile, sosurile, rântaşurile, dulciurile (mai ales cele concentrate), pizza, conservele din carne, smântâna, brânzeturile grase, îngheţata şi untul.
„Alimentele care pun probleme prin mecanismele de prelucrare metabolică şi care ar trebui limitate sunt cele cu conţinut ridicat de grăsime”, spune doctorul Adrian Copcea, medic specialist în nutriţie, boli metabolice şi diabet la Clinica Asteco din Cluj-Napoca.
De asemenea, trebuie limitat consumul de alimente care conţin conservanţi, deoarece aceştia suprasolicită ficatul.
Respectarea meselor zilnice, esenţială
În steatoza hepatică este important să se respecte cele trei mese principale zilnice. „Acestor mese li se pot adăuga gustări uşoare (fructe, iaurturi, supe slabe, salate). Este importantă evitarea meselor copioase în a doua parte a zilei, în mod particular cu două ore înainte de culcare”, recomandă medicul Adrian Copcea.
Slăbirea bruscă, nocivă pentru bolnavi
La persoanele supraponderale diagnosticate cu steatoză hepatică, scăderea în greutate are efecte benefice. Atenţie însă, este contraindicată slăbirea bruscă, prin diete restrictive hipocalorice, deoarece steatoza hepatică se poate agrava! Pentru a slăbi, medicul nutriţionist poate recomanda un regim individualizat, în funcţie de problemele de sănătate asociate.
Dieta trebuie să fie echilibrată, să includă grupele importante de nutrienţi şi să conţină cu până la 500-1.000 kcalorii mai puţin decât necesarul obişnuit. Este recomandată reducerea greutăţii corporale cu 10%, după care se va încerca menţinerea greutăţii în limitele normale.
„La toţi pacienţii cu ficat gras se impun: verificări cardiologice periodice, exerciţiu fizic zilnic, controale periodice ale glicemiei (asociate tratamentului corect al diabetului zaharat tip 2) şi excluderea completă a consumului de alcool. De asemenea, în caz de obezitate, scăderea în greutate se va face, de preferat, sub supravegherea unui medic nutriţionist”, recomandă medicul Paul Dragomir.
„În steatoza hepatică non-alcoolică sunt permise alimente din toate grupele: cereale, fructe, legume şi leguminoase, carne, lactate şi ouă.”
Adrian Copcea medic specialist în nutriţie, boli metabolice şi diabet
A, C şi E, vitaminele-cheie în dietă
Din dieta zilnică a bolnavilor cu steatoză hepatică nu trebuie să lipsească alimente care conţin vitaminele A, C şi E. Ele au proprietăţi antioxidante şi sunt implicate în buna funcţionare a ficatului. Betacarotenul, precursorul vitaminei A, ajută la detoxifierea hepatică. Este bine ca acest nutrient să fie procurat din surse alimentare, nu din suplimente, pentru evitarea supradozării.
Cele mai bune surse de vitamina A sunt morcovii, peştele, caisele, cartofii dulci, pepenele verde, roşiile, spanacul, pătrunjelul şi dovleceii. Vitamina C are proprietăţi regenerative la nivelul ficatului şi, în plus, scade nivelul colesterolului „rău” şi pe cel al trigliceridelor. Cele mai bune surse de vitamina C sunt pătrunjelul, citricele, măceşele, coacăzele şi ardeii graşi. Un alt protector eficient al ficatului este vitamina E, implicată în procesele metabolice hepatice. Uleiurile vegetale nerafinate şi neprocesate, avocado, germenii de grâu, nucile şi seminţele crude de floarea-soarelui sunt surse naturale de vitamina E.
Autor: Claudia Georgevici