Ziua mamei cu hepatită

În luna martie, Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) derulează acţiunea denumită generic “Ziua mamei cu hepatită”. Este de fapt un demers adresat în special tinerelor mame, care au o formă de hepatită, femeilor care au aflat că suferă de o astfel de afecţiune fie în timpul sarcinii, anterior acesteia sau după ce au născut. De asemenea, ne adresăm şi femeilor ce au copii cu afecţiuni hepatice. În oraşele unde vom găsi sprijin, ne dorim să organizăm, pe parcursul lunii martie, întâlniri la care să ne putem bucura şi de prezenţa unor medici specialişti în Ingesţioase sau Gastroenterologie.

În acest sens, aşteptăm din partea voastră, a cititorilor noştri, poveşti de viaţă, mărturii despre problemele pe care le întâmpină o tânără mamă cu hepatită sau un părinte al unui copil cu o afecţiune hepatică. Avem nevoie de aceste marturii, chiar şi sub anonimat, pentru ca demersul nostru ulterior în faţa autorităţilor să aibă o bază în plus. Alături de voi, unindu-ne forţele, putem schimba ceva. Nimic nu e imposibil, iar aceste câteva luni de la înfiinţarea asociaţiei, o demonstrează pe deplin.

Aşteptăm mărturiile pe adresa de mail: apahromania@yahoo.com sau pe adresa poştală: Strada Griviţei nr.91, bl.7, sc.D, ap, 6, et.2, bl.7, Braşov, judeţul Braşov.

Fiecare mărturie este importantă!

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.