ZILELE INSTITUTULUI NATIONAL DE BOLI INFECTIOASE „MATEI BALS”

Raport stiintific si operational

Realizat de Andrei Baiceanu pentru Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Hepatice din Romania (APAH-RO) in urma Congresului Stiintific organizat cu ocazia Zilelor Institutului National de Boli Infectioase “Matei Bals” ce a avut loc la Bucuresti intre 23 si 25 Noiembrie.

 

Diversitate

Anul acesta, Congresul medical organizat cu ocazia Zilelor Institutului National de Boli Infectioase “Matei Bals” (ZINBIMB) in Bucuresti, intre 23 si 25 Noiembrie, a fost marcat de o diversitate impresionanta de subiecte medicale si stiintifice. Printre subiectele prezentarilor s-au enumerat epidemiologia si tratamentul infectiilor bacteriene si virale atat la copii cat si la adulti, noi strategii in dezvoltarea de vaccinuri, epidemiologia bolilor infectiose la migranti, rezistenta bacteriana la antibiotice, mecanismele infectiilor virale si bacteriene cat si situatia actuala a infectiilor hepatitice virale in Romania.

Profesionisti din diverse domenii medicale au fost prezenti la ZINBIMB. Medici si cercetatori atat din Romania, cat si din strainatate (Franta, SUA, Germania, Suedia, Spania, etc) din diverse specialitati (infectionisti, gastroenterologi, dermatologi, generalisti, urgenta, etc) au fost atat printre oratori cat si in audienta congresului. Pe langa acestia, specialisti din alte ramuri ale domeniului medical precum farmacisti, asistenti medicali, studenti medicinisti, si doctoranzi in domeniul medical au fost prezenti la Congres.

Majoritatea sesiunilor au fost prezidate de Prof. Dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului National de Boli Infectioase „Matei Bals”, medic specialist infectionist cu experienta medicala de peste 30 de ani in diverse patologii precum HIV, hepatite acute si cronice, boli fungice, etc.

Hepatitele Virale

Hepatita virala tip B

Unul din subiectele discutate in cadrul congresului a vizat hepatita cronica virala tip B (HVB), o boala care astazi afecteaza peste 800.000 de romani si peste 350 de milioane de persoane la nivel global.

            Interferon si interferon-free

In cadrul Congresului ZINBIMB s-au prezentat medicamentele utilizate pentru tratarea pacientilor cu HVB. Interferonul si analogii nucleozidici raman la baza tratamentului pacientilor cu infectie cronica cu HVB in Romania si la nivel global. Desi aceste tratamente ofera o rata de seroconversie (vindecare) relativ scazuta (undeva la 30% pentru interferon), ele sunt in continuare folosite pentru pastrarea ADN-ului viral la nivele joase (analogii nucleozidici) limitand astfel efectele negative ale virusului asupra ficatului. Desi analogii nucleozidici sunt bine tolerati, produc foarte rar rezistenta virala si sunt relativ usor de administrat, acestia prezinta si dezavantajul major ca trebuie administrati pe o perioada foarte lunga de timp (toata viata) si nu produc vindecare (rata de seroconversie scazuta). Din aceste motive, mai multe companii farmaceutice impreuna cu laboratoare de cercetare testeaza numeroase molecule care au ajuns deja in studii pre-clinice sau chiar clinice si care pot ajunge in curand pe piata.

            Clase noi de antivirale HBV in teste

Exista mai multe strategii prin care cercetatorii incearca sa trateze infectia cu HVB. Printre cele mai interesante strategii se enumara antivirale cu actiune directa ce blocheaza replicarea virala, inductori de moarte celulara programata ale celulor hepatice infectate, inhibitori de intrare ale virusului si agenti cu actiune asupra sistemului imunitar al gazdei.

O clasa interesanta de medicamente aflate in teste avansate este cea a inhibitorilor cccADN-ului viral. „Covalently closed circular” (ccc) ADN virusului hepatitic tip B este un ADN special format in urma replicarii virale in celula gazda ce persista pentru o perioada lunga de timp. Datorita persistentei sale in timp acest tip de ADN confera infectiei HVB un caracter dificil de tratat. Blocarea cccADN-ului conduce la blocarea replicarii virale si la posibila eliminare a materialului genetic viral din celula gazda, lucru care s-ar putea traduce in vindecare. Exista studii clinice aflate in desfasurare cu medicamente din aceasta clasa si rezultatele acestor studii sunt extrem de interesante pentru viitorul pacientilor cu HVB.

O alta optiune de tratament pentru HVB vizeaza revigorarea raspunsului imunitar al limfocitelor T la infectia cu virusul HVB. PD-1 este un receptor al limfocitelor T de care se pot lega anumite molecule ce blocheaza raspunsul imun in cazul infectiilor. O clasa interesanta de medicamente, inhibitorii PD-1, blocheaza legarea acestor molecule de receptorul PD-1 a limfocitelor T, permitand dezvoltarea unui raspuns imun a organismului contra viruslui. O veste buna pentru pacientii cu HVB vine chiar de la Institutul National de Boli Infectioase „Matei Bals” care va incepe in luna Ianuarie 2017 un studiu clinic pe acest tip de molecule in tratarea infectiei cronice cu HVB. Printre tarile incluse in aceste studii se numara Marea Britanie, Canada, Germania si Romania. Rezultate preliminare ale acestui studiu vor fi disponibile undeva in al doilea trimestru al anului 2017.

Hepatita Virala tip C – validarea tratamentului la pacientii romani

Antivirale cu actiune directa in Romania

Noile medicamente antivirale cu actiune directa (AAD) folosite in tratamentul hepatitei cronice virale de tip C (HVC) se dovedesc foarte eficiente atat in studii clinice cat si viata reala din Romania. Anul aceste (2016), in Romania au fost tratati cu AAD-uri aproximativ 6000 de pacienti la care ratele de raspuns virologic sustinut (RVS) au fost de peste 98-99%. RVS inseamna vindecerea completa de infectia HVC. Atat pacientii cat si medicii sunt foarte multumiti de rezultate obtinute in acest prim an si doresc ca pentru anul ce urmeaza sa se negocieze un nou contract care sa permita accesul la vindecare a unui numar si mai mare de pacienti.

Situatia pentru pacientii bolnavi cu HVC in Romania este urmatoarea: exista un singur medicament AAD disponibil pe piata farmaceutica, medicament cu rate foarte bune de RVS. Datorita legislatiei deficitare, in viitor nu se va putea adauga arsenalului terapeutic anti-HVC un alt medicament deoarece in negocierele cu Statul Roman doar singura firma poata castiga contractul. Asta inseamna ca nu poate exista concurenta pe piata farmaceutica si, consecutiv, nici optiuni multiple pentru pacienti si medici. In acelasi timp, medicamentul disponibil astazi in Romania nu poate fi folosit la pacientii cu ciroza decompensata, cel mai avansat grad de ciroza, pacienti care un un risc ridicat de deces. Acesti pacienti nu pot face altceva decat sa astepte negocierele care au acum loc pentru un alt medicament AAD care va fi folosit exclusiv in tratarea pacientilor cu ciroza decompensata. Speram ca acest nou medicament sa fie disponibil pentru pacientii romani la inceputul anului 2017.

Registru Electronic aL Pacienilor cu Hepatite Virale

O noua veste interesanta atat pentru pacienti cat si pentru medici este punerea in functiune a Registrului National Electronic al pacientilor cu hepatite virale (A, B, C, D, E) de catre Institutul „Matei Bals”. Acest registru permite centralizarea datelor pacientilor pentru a crea o imagine mai exacta a dimensiunei problemei publice de sanatate a infectiei cu hepatite virale in Romania. Peste 50.000 de pacienti au fost deja inclusi in acest registru, estimandu-se ca in viitorul apropiat sa se introduca inca pe atatia pacienti in liste. Acesti pacienti vor putea astfel accesa intr-un mod sistematizat la programele nationale curative pentru hepatitele cronice. De asemenea evolutia lor medicala poate fi mai usor urmarita de medicii curanti iar dimensiunea problemei va putea fi mai bine evaluata si pusa in context in cadrul negocierilor viitoare pentru cresterea accesului la tratament al acestor pacienti.

Concluzii

1. HVC:

  • Exista un numar estimat de 600.000 de pacienti infectati cu HVC in Romania, din care doar 60.000 sunt diagnosticati;
  • Avem o prevalenta fruntasa in Europa si printre primele 10 in lume a infectiei cu HVC (4 % din populatia Romaniei)
  • Tratamentele AAD sunt foarte eficiente in tratarea pacientilor romani. In anul 2016 au fost tratati aproximativ 6000 de pacienti cu HVC dintre care 98-99% s-au vindecat complet (1% din pacientii cu HVC). Cu toate acestea in Romania avem una din cele mai scazute rate de tratament din Europa;
  • Se poarta negocieri pentru includerea mai multor pacienti in programul national pentru tratarea HVC (Grad Fibroza F2-F3, pacientii cu ciroza decompensata). Speram ca in anul 2017 sa se negocieze tratarea a aproximativ 10.000 de pacienti cu HVC.

2. HVB:

  • Astazi in Romania traiesc peste 800.000 de pacienti infectati cu HVB, in timp ce la nivel global in jur de 350 de milioane de oameni sufera de infectie cronica cu HVB;
  • Tratamentul acutal al HVB in Romania si la nivel global consta in terapia cu Interferon si/sau analogi de nucleozide;
  • Tratamentul actual are rate scazute de vindecare si reuseste doar sa tina titrul viral la un nivel scazut;
  • Exista mai multe strategii de cercetare pentru tratarea infectiei cronice cu HVB (antivirale cu actiune directa ce blocheaza replicarea virala, inductori de moarte celulara programata ale celulor hepatice infectate, inhibitori de intrare ale virusului si agenti cu actiune asupra sistemului imunitar al gazdei);
  • Doua strategii promitatoare sunt blocarea replicarii virale prin blocarea cccAND-ului viral si revigorarea raspunsului imun prin blocarea receptorului PD-1 al limfocitelor T;
  • In Romania, la Institutul Nationa de Boli Infectioase „Matei Bals” se va incepe in 2017 un studiu clinic pentru tratamentul HVB cu antagonisti PD-1, studiu ce va genera rezultate interesante pentru viitorul pacientilor cu HVB;

3. Concluzie generala:

Viitorul se arata destul de interesant pentru pacientii romani bolnavi de hepatita cronice virala datorita noilor medicamente disponibile si datorita implicarii din ce in ce mai puternice a Asociatilor Profesionale, Asociatilor de Pacienti si a Statului Roman pentru eradicarea acestei probleme de sanatate publica. Urmatorii pasi pe care trebuie sa ii facem sunt:

  • Schimbarea legislatiei pentru a permite introducerea pe piata a cel putin 2 optiuni terapeutice complementare pentru tratarea HVC;
  • Includerea a cel putin 10.000 de pacienti in programul national pentru tratarea HVC concomitent cu includerea pacientilor cu o afectare moderat spre severa hepatica (fibroza F2-F3);
  • Cresterea numarului de persoane testate pentru HVB si HVC este de mare necesitate pentru estimarea corecta a problemei la nivel national si pentru includerea in programele curative.

Acesti pasi necesita implicarea atat a pacientilor, medicilor cat si a societatii civile pentru a impulsiona autoritatile sa ia masurile corespunzatoare combaterii problemei majore de sanatate publica reprezentata de prevalenta infectiilor hepatitice din Romania.