Vino miercuri, 4 decembrie 2013, ora 10.30, în Piața Universității, la fântână! Nu fii doar spectator, pentru că te afectează și pe tine!
Alianța Pacienților Cronici din România (APCR) a organizat un „marș al tăcerii”, pentru a sensibiliza și conștientiza autoritățile asupra efectelor negative pe care le are asupra pacienților cronici din țara noastră neactualizarea la timp a listelor de medicamente compensate, dar și a problemelor cu care ne confruntăm zilnic ca beneficiari ai serviciilor medicale românești.
„Veniți alături de noi, în număr cât mai mare, în Piața Universității, la fântână, de unde vom pleca în tăcere, având cu noi doar placarde cu mesaje tematice și fotografii, spre Piața Romană. Nu suntem doar noi, pacienții. Îi vom avea alături și pe artiștii cu ajutorul cărora au fost realizate spoturile din campania initiate de APCR cu sprijinul ARPIM, precum și mame disperate”, a declarat Cezar Irimia, președintele APCR.