Virusurile hepatitice sunt responsabile pentru decesul a 1,4 milioane de persoane din întreaga lume, în fiecare an, potrivit raportului emis la încheierea celei de-a 67-a întâlniri a Adunării Mondiale a Sănătăţii, organul decizional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Acelaşi raport relevă faptul că aproximativ 500 de milioane de persoane trăiesc deja cu virusul hepatitic C şi că aproape 2 miliarde de oameni au fost infectați, la un moment dat, cu virusul hepatitic B. Totodată, o situaţie gravă este generată de persoanele deja infectate cu virusul hepatitelor B şi C, dar care nu cunosc faptul ca au deja boala. În ţările mai puţin dezvoltate din Asia şi Africa, infecţiile acute cu virusurile hepatitelor A şi E generează şi ele, anual, zeci de mii de decese.
În clasa cu risc ridicat de infecție cu VHB şi VHC se află și persoanele care îşi administrează droguri intravenos. La nivel mondial, sunt estimate aproximativ 16 milioane de persoane care îşi injectează droguri, circa 10 milioane dintre acestea fiind deja infectate cu VHC, iar 1,2 milioane cu VHB.
În România, sunt estimate a fi 10% din cele 12 milioane de persoane din Europa, care se presupune că ar fi infectate cu virus hepatitic C. Alarmant este faptul că specialiştii prognozează un vârf al incidenţei hepatitei în 2020, în urma cumulului obţinut între pacienţii infectaţi înainte de anul 1989 cu persoanele nou-infectate prin utilizarea de droguri intravenoase, piercing sau tatuaje.
Potrivit celui mai recent raport lansat de Asociaţia Europeană a Pacienţilor cu Boli de Ficat (ELPA), România se situează pe ultimele locuri din 30 de state europene în ceea ce priveşte accesul pacienţilor cu hepatită la tratament şi servicii medicale specializate.
Agenţia de presă Mediafax, în parteneriat cu Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO), organizează o conferinţă de presă dedicată „Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hepatitei”, marcată în toată lumea în data de 28 iulie.
Conferinţa de presă de la Bucureşti, având ca scop marcarea „Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hepatitei” în România, va reuni reprezentanţi ai autorităţilor, specialişti, asociaţii ale pacienţilor şi reprezentanţi ai presei.
Evenimentul va avea loc luni, 28 iulie, la hotel Howard Johnson, sala Platinum, începând cu ora 9.30.
La ora 13.00, de pe terasa Hotelului Howard Johnson vor fi lansate în aer baloane colorate, purtătoare de mesaje ale pacienţilor.
Parteneri ai conferinţei de presă sunt: Bristol-Myers Squibb, Abbvie, Gilead
Pentru mai multe detalii, accesaţi http://www.mediafaxtalks.ro/category/hepatita.
De asemenea, la nivel național, vor fi organizate mai multe acțiuni cu impact social, tema centrală fiind hepatitele, manifestări care se vor derula în perioada de 26-28 iulie în mai multe localități din țară.
Mai multe detalii aflați de aici: http://hepato.ro/stop-hepatitei-fii-atent-la-a-b-c-d/
Toate aceste acţiuni sunt posibile cu sprijinul financiar al:
Janssen, Bristol-Myers Squibb – in calitate de sponsori principali,
Abbvie, MSD, Roche, Bioclinica, Biopredictive, Opticristal.
**********************
Despre Mediafax
Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania Mediafax face parte din Mediafax Group şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, înregistrări audio cu declaraţii şi interviuri în exclusivitate, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro.
Despre Mediafax Talks
Mediafax organizează, începând din 2006, evenimente de business care vin în completarea informaţiilor de afaceri oferite zilnic companiilor. Seria de conferinţe Mediafax Talks Helat Conferences (www.mediafaxtalks.ro) mijlocesc relaţia dintre medici, pacienţi, companiile farmaceutice şi organele publice de decizie implicate. Prin intermediul acestor evenimente se doreşte o analiză în profunzime a problemelor medicale ce framântă întreaga ţară, astfel contribuind la reformarea sistemului sanitar, la accesibilitatea pentru pacienţi şi la creşterea calităţi serviciilor medicale din România.
Despre APAH-RO
Cu motto-ul „Pentru drepturile tale!”, APAH-RO (membru în APCR – Alianţa Pacienţilor Cronici din România, ELPA – Asociaţia Europeană a Pacienţilor cu Boli de ficat şi WHA – Alianţa Mondială a Hepatitei) este o entitate neguvernamentală, înfiinţată în anul 2009, la iniţiativa unui grup de pacienţi din întreaga ţară. Organizaţia militează pentru creşterea gradului de depistare şi accesul la tratament. Activitatea organizaţiei se bazează pe lobby pentru creşterea accesului la tratament a pacienţilor cu afecţiuni hepatice, activităţi de informare şi sprijin în rândul pacienţilor cu afecţiuni hepatice, a membrilor familiilor, întruniri cu scopul de a sensibiliza în ceea ce priveşte importanţa depistării cât mai rapide a hepatitelor cronice virale şi a importanţei tratamentului făcut la timp, ţinând cont strict de recomandările medicilor. Mai multe detalii despre activitatea APAH-RO se pot găsi pe site-ul www.hepato.ro.
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe Anca Ionescu, PR & Events Manager Mediafax Talks – anca.ionescu@m.ro | 031.82.56.417/ 0754.929.146