Conf. Dr. Manuela Curescu
Clinica de Boli Infecțioase, Universitatea de Medicină și Farmacie „V. Babeș” Timișoara
În momentul actual, se apreciază că 200 de milioane de oameni pe tot globul sunt infectaţi cu virusul hepatitei C. Prevalenţa infecţiei este însă diferită, în funcţie de zona geografică şi de gradul de dezvoltare economic a ţărilor. Astfel, pe continental european există o diferenţa semnificativă între Europa de Vest (5 milioane de infectaţi VHC) şi Europa de Est (10 milioane infectaţi VHC). Aceeaşi diferenţă există între statele Americii de Nord (SUA, cu 5 milioane infectaţi) şi ţările Americii de Sud (12 milioane infectaţi).
Numărul celor infectaţi cu virus C este copleşitor în Asia (Asia Pacificului de Vest: 60 milioane, Asia de Sud – Est: 35 milioane) şi în Africa (40 milioane). O notă aparte o reprezintă Egiptul, unde numărul total de infectaţi se ridică la 4 milioane de persoane, reprezentând 45% din populaţia trecută de 45 ani. La polul opus se situează Australia, cu un număr total de infectaţi de 0,2 milioane persoane.
Compararea virusurilor hepatitice
Virusurile hepatitice au fost notate alfabetic, de la A la G, cu diferenţe notabile între ele: virusurile A şi E se trans mit pe cale fecal – orală şi, de regulă, sunt boli acute, autolimitate, fără cronicizare. Hepatitele B, C, D, G se transmit prin fluide biologice şi au un potenţial crescut de cronicizare.
Factorii ce accelerează progresia hepatitei cronice VHC
● Consumul de alcool
● Vârsta mai înaintată la momentul infecţiei (>40 ani)
● Sexul masculin
● Comorbidităţi:
● Co-infecţia HIV–HCV
● Co-infecţia HBV–HCV
● Obezitatea
Genotipurile virusului C
La fel ca diferitele rase de animale, virusul C prezintă 6 genotipuri, notate de la 1 la 6. Importanţa lor derivă din răspunsul faţă de terapia antivirală, genotipul 1 necesitând o durată de 48 săptămâni de tratament, cu un răspuns la terapie de 50 – 60%, faţă de genotipurile 2 şi 3, ce necesită doar 24 săptămâni de tratament şi au un răspuns virusologic la terapia antivirală de peste 90%. Distribuţia genotipurilor este diferită pe glob: în Europa şi SUA predomină genotipul 1, dar sunt prezente şi genotipurile 2 şi 3, în timp ce în Asia găsim genotipurile 1, 2, 3. În Africa, dominant este genotipul 4. In România, în urma determinărilor efectuate în urmă cu 2 ani s-a demonstrate că, deocamdată, vorbim de un genotip unic: genotipul 1.
Cât de răspândită este hepatita C în România?
Răspândirea (prevalenţa) persoanelor ce prezintă anticorpi faţă de virusul hepatitei C (AcVHC) în România este azi foarte precis cunoscută, în urma determinărilor efectuate în toate judeţele ţării, la un număr semnificativ statistic de persoane: 3,23% din populaţia ţării prezintă anticorpi faţă de virusul C. Un calcul simplu arată că din 22 milioane de cetăţeni ai României, 710.600 persoane ar fi infectate cu virusul C. Prevalenţa are mici variaţii în funcţie de zona geografică: 3,22% în Ardeal şi Banat, 3,35% în Muntenia şi Dobrogea şi 4,25% în Moldova.
Ce se întâmplă cu persoanele infectate cu virus C?
Important de ştiut este că nu toate persoanele infectate vor dezvolta hepatita cronică, cu virus C. La 15% dintre aceştia infecţia nu evoluează spre hepatita cronică C, în schimb 85% vor dezvolta în timp hepatita cronică C, din care 17% vor evolua spre ciroză hepatica şi 2% spre cancer hepatic primitiv.
Care este obiectivul terapiei antivirale?
Când ne stabilim priorităţile, trebuie să avem în gând obiectivul major, primar: eradicarea virală sau, cu alte cuvinte, debarasarea de virus, răspunsul virusologic susţinut. Ce înseamnă aceasta: absenţa virusului (viremia cantitativă ARN – VHC) la 6 luni de la încheierea terapiei antivirale, ce echivalează cu oprirea progresiei necrozei şi fibrozei hepatice şi vindecarea bolii. Obiectivele secundare sunt reprezentate de reducerea progresiei bolii, prevenirea decompensării cirozei şi pre venirea apariţiei cancerului hepatic.
Cine trebuie testat pentru hepatita C?
● Persoanele cu factori de risc pentru hepatita C
● Cei ce doresc să fie testaţi
Risc crescut pentru hepatita C:
● Produse de sânge
● Transfuzii de sânge înainte de 1992
● Alte produse de sânge înainte de 1987
● Transfuziile actuale nu mai sunt un risc crescut
● Utilizatorii de droguri i.v
● Pacienţi cu hemofilie
● Pacienţi cu transplante de organe
● Pacienţi hemodializati
● Pacienţi cu cancer, ce necesită chimioterapie
● Persoane cu contacte sexuale cu parteneri multipli (prostituate)
● Persoane în detenţie
Risc redus pentru hepatita C:
● Expunere profesională
● Body piercing şi acupunctura cu ace nesterilizate
● Tatuaje
● De la mamă gravidă la făt
● Contacte casnice non-sexuale (rare)
● Utilizarea în comun a aparatelor de ras, periilor de dinţi
● Transmitere sexuală
● Risc redus în relaţiile monogame
● Mod necunoscut de transmitere
Cum nu se transmite hepatită C?
Hepatita C nu se transmite prin
● Aer
● Alaptare
● Strănut
● Sărut
● Mâncare, apă
● Folosirea toaletelor publice
● Împărţirea tacâmurilor şi paharelor
Cum se tratează hepatita cronica C?
Medicaţia antivirală constă în administrarea a două produse: Interferonul Pegylat 1 injecţie subcutanată/săptămână, de preferinţă în week-end + Ribavirina tablete, zilnic (5 tablete la o
greutate de sub 75 kg şi 6 tablete la o greutate de peste 75 kg), în două administrări pe zi, timp de 48 săptămâni.
Ce efecte adverse are tratamentul?
Frecvente, mai ales la începutul tratamentului,
sunt:
● Stări gripale
● Febră
● Depresii
● Insomnii
● Pierdere moderată în greutate
Mai rare, dar posibile:
● Diaree
● Căderea părului
● Tuse
● Mâncărimi de piele
● Funcţionare defectuoasă a tiroidei
● Tablou sanguin modificat: scade nr. leucocitelor, globulelor roşii (anemie), trombocitelor
● Anemia determină oboseala, scăderea capacităţii de muncă, tulburări în respiraţie
Cum se previn/trateaza efectele adverse?
● Paracetamol: la 1-a injecţie de peginterferon (previne/diminuează starea gripală)
● Consult endocrinologic (tiroida)
● Consult psihiatric (depresia, insomnia)
● Antidepresive
● Antitusive
● Antitermice (paracetamol)
● Corecţia anemiei: factori de creştere a globulelor roşii (eritropoetina)
● Corecţia scăderii leucocitelor: factoride creştere a globulelor albe (filgrastim)
Bibliografie
1. Davis GL et al. Early virologic response to treatment with peginterferon alfa 2b plus ribavirin in patients with chronic
hepatitis C. Hepatol 2003;38:645-52.
2. Fried MW et al. Peginterferon alfa 2a plus ribavirn for chronic hepatitis C infection. N Engl J Med 2002; 347:975-82.
3. Hadziyannis at al. Peginterferon alfa 2A and Ribavirin Combination Therapy in Chronic Hepatitis C. Ann Intern Med
2004;140:346-55
4. Manns MP et al. Peginterferon alfa 2b plus ribavirin compared with interferon alfa 2b plus ribavirin for initial treatment of chronic hepatitis C. Lancetr 2001;358:958-65.
5. Marcellin P et al. Therapy of hepatitis C: patients with normal aminotransferases levels. Hepatology 1997;23:133S-6.
6. McHutchinson JG, Manns M et al. Adherence to combination therapy enhances sustained response in genotype 1 infected patients with chronic hepatitis C. Gastroenterol 2002;123:1061-
7. Seeff LB et al. National Institutes of Health Consensus development Conference: Mangement of hepatitis C: 2002.
Hepatol 2002;36:S1-2.
8. Sherman M et al. The management of chronic viral hepatitis: A Canadian consensus conference. Can J Gastroentero
2004;18 ( 12):715-28.
9. Shiffman M et al. Natural history of patients with chronic hepatitis C . Hepatology 2003; 38: 434, Abstr 568.
10. Zeuzem S et al. 12 weeks of follow up is sufficient for the determinaition of SVR in patients treated with interferon
alfa for chronic hepatitis.J hepatol.2003;39:106-11.
11. Zeuzem S et al. International multicentre randomized, controlled study for the treatment of patients with chronic hepatitis
C and persistently normal ALT levels with peginterferon alfa 2a ( Pegasys ) and ribavirin (Copegus). Hepatology 2003;38:208A
Lasă un răspuns