ZIUA INTERNAȚIONALĂ DE CONȘTIENTIZARE A COLANGITEI BILIARE PRIMITIVE (CBP) – 8 Septembrie 2019

Sprijin pentru Conștientizare & Cercetare în vederea unor noi terapii în bolile cronice de ficat

Colangita Biliară Primitivă (CBP) este o afecțiune autoimună cronică, care distruge căile biliare ale ficatului. Medicația poate încetini avansul deteriorării ficatului, în special dacă tratamentul este început în fazele incipiente ale bolii. În ciuda disponibilității unor terapii de primă linie și linie secundară pentru tratarea Colangitei Biliare Primitive (CBP), există totuși o nevoie neîmplinită pentru terapii inovative.

“Colangita biliară primitivă – cunoscută timp de decenii ca ciroză biliară primitivă datorită stadiului avansat în care era diagnosticată – este tot mai frecvent diagnosticată în România. În ciuda terapiei specifice de primă linie și recentei aprobări a unui agent terapeutic de a doua linie, colangita biliară primitivă rămâne o boală progresivă la aproximativ o treime dintre pacienți. Pentru acești pacienți este nevoie de agenți terapeutici noi, inovatori, care să controleze progresia bolii și să le crească calitatea vieții”, a declarat Prof. Dr. Liana Gheorghe, Centrul de Gastroenterologie şi Hepatologie, Institutul Clinic Fundeni.

DE CE: Cercetări recente aprofundează noi aspecte ale CBP, ceea ce face ca un număr tot mai mare de pacienți să fie diagnosticați în fazele timpurii ale bolii. Deși există două terapii aprobate la nivel internațional pentru CBP, este mult loc de mai bine, întrucât anumiți pacienți nu ating obiectivele recomandate prin tratamentul actual sau au intoleranță la anumite medicamente. CBP poate conduce la afectarea sau distrugerea ficatului, de unde poate rezulta ciroza.

Potențial pentru Noi Opțiuni de Tratament: Ziua Internațională de Conștientizare a Colangitei Biliare Primitive este, deasemenea, un eveniment important în domeniul hepatologiei și al cercetării ficatului. Noi programe de cercetare clinică au identificat terapii care ar putea fi eficiente în tratarea CBP, dar și a altor boli cronice de ficat unde există obiective neatinse prin tratamente disponibile.

Importanța Participării în Studiile Clinice: În prezent, există doar două tratamente farmaceutice care au primit aprobarea FDA (Administrația Americană pentru Alimente și Medicamente) și a EMA (Agenția Europeană pentru Medicamente) pentru tratarea CBP. Cercetătorii continuă să depună eforturi pentru descoperirea de noi tratamente eficiente și care să raspundă nevoii de a atinge anumite obiective în tratarea bolii. Mai multe informații despre studiile clinice în derulare pentru Colangita Biliară Primitivă, inclusiv România, puteți găsi la: ClinicalTrials.gov sau pbcstudies.com.

Mesajele pe care comunitatea medicală specializată în gastroenterologie și hepatologie le transmite cu ocazia Zilei de Conștientizare a Colangitei Biliare Primitive, prin intermediul doamnei doctor Liana Gheorghe,  sunt:

1) Diagnosticul precoce al afecțiunii este esențial și posibil prin:

– alertarea populației asupra semnificației importante a pruritului (mancarimea generalizata a pielii) și icterului – simptome care trebuie să reprezinte un argument imediat de prezentare la specialist

– efectuarea testelor specifice de diagnostic (fosfataza alcalină si auto-anticorpii anti-mitocondriali) care sunt larg disponibile și accesibile

2) Pacienții trebuie monitorizați în centre specializate pentru răspunsul la tratatment și posibila progresie a bolii

3) Pentru acei pacienți care nu răspund la tratamentul convențional este nevoie de tratamente inovatoare, aflate în studii clinice avansate și disponibile în centrele specializate.

 

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.