dr. Marius TĂNASĂ, medic primar infecționist
Spitalul Militar de Urgență „Regina Maria” Brașov
Problematica hepatitelor virale (acute şi cronice) rămâne în centrul atenţiei prin prevalenţă, posibilităţi evolutive şi costurile legate de diagnostic şi tratament. În ultimii ani se discută tot mai frecvent despre noi strategii terapeutice, îmbunătăţirea monitorizării terapiei, identificarea de factori predictivi ai răspunsului la tratament sau legaţi de durata optimă a terapiei. În această luptă împotriva hepatitelor virale au fost antrenaţi specialişti din diverse domenii ale medicinei: boli infecţioase, hepatologi, gastroenterologi, epidemiologi, medici de laborator.
O bună colaborare nu poate duce decât la un răspuns mai bun al pacienţilor la terapie. Se ştie de altfel că, în cazul hepatitelor acute cu VHC, 20% dintre pacienţi se vindecă spontan, iar 80% dintre aceştia dezvoltă forme clinice ale bolii cronice de ficat. În cazul hepatitelor acute cu VHB, procentul de evoluţie spre cronicizare este de 10% în cazul pacienţilor adulţi şi de 90% în cazul pacienţilor care fac boala prin transmitere transplacentară sau perinatală. Iată de ce problematica hepatitelor cronice virale reprezintă un subiect de interes general, ce nu poate fi ignorat atunci când se discută de politicile sanitare ale oricărui stat.
Statistici îngrijorătoare
În prezent, se estimează că la nivel mondial există circa 180 milioane de pacienţi infectaţi cu virusul hepatitei C. Repartiţia geografică a acestor pacienţi este diferită, dar dintre cei aflaţi în stadiile terminale ale bolii, indicaţia de transplant hepatic este pe primul loc în cazul pacienţilor cu infecţie VHC. Deşi numărul pacienţilor noi diagnosticaţi cu infecţie VHC în SUA a scăzut de la 240.000/an în anii ’80 la 24-25.000/an în 2004, această scădere nu se resimte şi în scăderea prevalenţei bolii.
Se estimează că în următorii 10 ani, numărul pacienţilor cu ciroză datorată infecţiei VHC va creşte de 4 ori, iar costul terapiei pacienţilor cu infecţie VHC se va tripla până în 2011. Totodată, se estimează că 500.000 de pacienţi vor fi declaraţi nonresponderi la tratamentul antiviral. Acest model se poate aplica şi României.
Risc de evoluţie
Astfel, la ora actuală se poate aprecia că prevalenţa infecţiei VHC este de aproximativ 3,5%, ceea ce înseamnă aproape 500.000 de persoane. Riscul de evoluţie spre ciroza hepatică este de 30% în următorii 10 ani pentru aceşti pacienţi, iar pentru a dezvolta un hepatocarcinom, de 1-2% anual. Iată de ce această problematică nu este de neglijat, ci reprezintă un subiect ce trebuie abordat ca o problemă de sănătate publică.
Nu trebuie uitat faptul că există şi alte virusuri ce produc boala cronică de ficat. Astfel, virusul hepatitic B, este detectat la aproximativ 6% din populaţia ţării noastre. Trebuie menţionat însă faptul că, în urma programului de vaccinare instituit în anii ’90, prevalenţa infecţiei cu VHB a scăzut de la 15%. Persoanele infectate cu VHB prezintă riscul de a dezvolta în timp complicaţii ale bolii precum ciroza hepatică sau hepatocarcinom (estimativ la 15-40% din cei infectaţi apar complicaţii).
Anual, aproximativ 5-10% dintre persoanele ce suferă un transplant hepatic sunt pacienţi aflaţi în stadiile terminale ale infecţiei VHB. La nivel mondial, se înregistrează anual 500.000-1.200.000 de decese, datorită cirozei hepatice sau hepatocarcinomului, secundare infecţiei VHB. Hepatita cronică cu VHD este considerată cea mai severă formă de hepatită virală. Această infecţie virală este caracterizată de o evoluţie rapidă spre ciroza hepatică la aproximativ 80% dintre pacienţi, asociind totodată un risc crescut de evoluţie spre hepatocarcinom. Infecţia VHD este endemică în ţările mediteraneene, Orientul Mijlociu, Africa Centrală şi ţările nordice ale Americii de Sud.
În România, infecţia cronică cu VHD se situează pe locul trei în ceea ce priveşte etiologia hepatitelor virale. Circa 20-25% dintre pacienţii cu infecţie cronică cu VHB au şi infecţie VHD, în ţara noastră. În ceea ce priveşte istoria naturală a hepatitei cronice cu VHD, ciroza hepatică se instalează la peste 70% dintre aceştia, în 15-20% din cazuri în primii doi ani de la debutul bolii. Totodată, riscul de evoluţie spre hepatocarcinom este mai mare decât în cazul celorlalte hepatite cronice virale.
Astfel, într-un studiu desfăşurat în Grecia (cu urmărire pe o perioadă de 12 ani a pacienţilor) s-a descris un procent de 42% cazuri de hepatocarcinom la pacienţi cu ciroză instalată. Iată de ce hepatitele cronice virale reprezintă o problemă de sănătate nu numai în ţara noastră, dar şi pe plan mondial. Este necesară îmbunătăţirea permanentă a strategiilor terapeutice, de monitorizare a pacienţilor, dar şi de prevenire a răspândirii acestor infecţii în grupurile populaţionale.
Lasă un răspuns