dr. Marina PÎRCĂLABU, medic primar Medicina Familiei,
instructor formator Medicina Familiei
Medicul tău de familie este, ar trebui să fie, primul specialist căruia să i te adresezi atunci când ai o problemă de sănătate, indiferent de natura ei. Dacă nu îţi poate rezolva problema, el este cel care te orientează spre un alt specialist. Dacă ai nevoie, el te ajută să îţi înţelegi mai bine boala şi te susţine să îţi faci corect tratamentul ca să te însănătoşeşti.
Pe el poţi să-l întrebi orice.
Eşti însărcinată şi tocmai ai aflat că eşti pozitivă pentru unul din virusurile hepatice?
Vrei să ştii dacă minusculul virus poate ameninţa viaţa copilului tău?
Este periculos pentru tine şi copilul tău dacă ai în preajma ta în familie persoane infectate sau bolnave de hepatită?
Toate aceste frământări pot fi spulberate de medicul de familie. De aceea o bună relaţie cu acesta, o comunicare eficientă, va fi în măsură să îţi modifice imaginea şi percepţia, iar o imagine corectă te ajuta să îţi modifici comportamentul.
Ceea ce trebuie să ştie orice tânără activă sexual sau gravidă este faptul că infecţia cu un virus hepatitic poate să complice evoluţia unei sarcini şi poate avea un prognostic nefavorabil atât asupra sănătăţii mamei cât şi a copilului. Acest lucru trebuie cunoscut dinainte de a lua decizia de a aduce pe lume un copil.
De aceea medicii de familie vă recomandă să vă testaţi prezenţa virusurilor hepatitice în sânge, chiar înainte de sarcină. Oricum aceste teste se fac obligatoriu în primul trimestru al sarcinii.
Dacă eşti depistată pozitiv la oricare virus hepatitic, medicul gastroenterolog sau infecţionist va stabili stadiul bolii, va urmări funcţia ficatului şi va decide momentul oportun pentru a începe tratamentului specific antiviral.
Totodată se va avea în vedere imunizarea specifică a nou-născutului în primele 12 ore de viaţă, precum şi începerea vaccinării acestuia.
În cazul în care doar partenerul sexual este pozitiv, se face re-testare periodică a virusurilor hepatitice în timpul sarcinii.
E bine să ştiţi că sunt mai multe tipuri de virusuri hepatitice:
– Virusul hepatitic A (HAV), ce cauzează forma comună de hepatită, se transmite pe cale digestivă, apă contaminată, fructe sau ustensile nespălate, mâini murdare. Hepatita A nu cauzează probleme hepatice pe termen lung şi există vaccinuri care pot să anihileze riscul de a face boala dacă se intră în contact cu virusul.
– Virusul hepatitic B (VHB) poate cauza o formă severă de hepatită acută, dar odată contactat poate să ducă la afecţiuni cronice hepatice severe chiar fără a trece prin hepatita acută. Se transmite prin contactul cu sângele infectat al unei alte persoane (transfuzii, echipament medical nesteril, tatuaje, piercing), dar şi prin contact sexual neprotejat ori salivă, sau prin folosirea în comun a unor ustensile casnice (forfecuţa de unghii, lama de râs, etc). Riscul de transmitere de la o mamă infectată la făt a hepatitei B depinde de momentul infectării mamei şi este maxim dacă infectarea are loc în trimestrul III de sarcină. Mama purtătoare de virus VHB îl poate transmite fătului frecvent în momentul naşterii pe cale naturală, de aceea este preferată naşterea prin cezariană.
Transmiterea prin salivă sau lapte este foarte puţin frecventă, în cazul în care s-au luat în sala de naştere toate măsurile adecvate de prevenire a riscului de transmitere a virusului la făt, de aceea se considera că alăptarea nu creşte riscul de infectare a copilului. În acest sens Centrul American de Control al Bolilor concluzionează: „În general, alimentaţia la sân n-ar trebui să reprezinte risc de transmitere şi să descurajeze mamele infectate cu virusul B”.
Vaccinul antihepatitic B protejează împotriva apariţiei bolii şi se face la copil în primele 6 luni de la naştere, dar şi la toate persoanele expuse riscului de a contacta virusurile.
Este puternic recomandată vaccinarea membrilor familiei şi partenerilor unui pacient infectat cu VHB dar şi VHC şi HIV, a celor care practică sexul neprotejat, a deţinuţilor, a homosexualilor sau a celor cu mai mulţi parteneri sexuali, a personalului medical, precum şi a celor care utilizează droguri intravenoase, circulă în zone cu frecvenţa crescută a hepatitei, fac dializă sau tratamente care scad imunitatea.
Toate persoanele pozitive vor fi atent urmărite, cu analize specifice care testează funcţia ficatului, făcute într-un ritm special de medicul de familie şi, după caz, de alţi specialişti. Scopul acestei urmăriri este de a surprinde în timp util momentul când virusul devine agresiv, dacă boala progresează şi stabilirea momentului optim în care se poate începe tratamentul antiviral.
– Virusul hepatitic C se transmite la fel ca şi VHB, prin contact cu sângele unei personae infectate. Nu se transmite prin salivă şi extrem de rar prin contact sexual. Riscul transmiterii de la mamă la făt este maxim în timpul travaliului şi al naşterii.
Nu există vaccin împotriva acestui virus, de aceea este recomandat tratamentul antiviral al tinerei femei purtătoare de VHC, înainte de a rămâne însărcinată, pentru a evita complicaţiile care pot apărea în sarcina: naşterea prematură, ruptura prematură a membranelor sau nedezvoltarea armonioasă a copilului.
Gravidă purtătoare de VHC va evita complet consumul de alcool sau de medicamente toxice pentru ficat în timpul sarcinii.
Pentru că virusul nu se transmite prin lapte este recomandată alăptarea copilului în mod normal.
Aşadar, o bună legătura cu medicul de familie care va urmări atent situaţia dvs particulară, va reduce complicaţiile ce ar putea apărea din postura de purtător sau bolnav de hepatită şi vă va asigura la timp, în colaborare cu alţi specialişti, tratamentul care vi se potriveşte cel mai bine.