spitale

  • „Aveți medici buni, aveți spitale dotate, însă lipsește ceva, poate comunicarea!” GALERIE FOTO

    Per ansamblu, cam aceasta a fost concluzia invitaților din străinătate, care au participat la Conferința Națională APAH-RO, desfășurată în perioada 11-13 octombrie, la Brașov. Reamintim că printre invitaţii acestei ediţii s-au aflat patru reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale de pacienţi cu hepatite, respectiv Achim Kautz (Germania), din partea Asociaţiei Europene a Pacienţilor cu Boli de Ficat…

    Read More

  • IAȘI. Hepatita e mai aproape decât crezi

    Acesta este mesajul conferinței regionale pe care o vom organiza la Iași, in 17 mai 2012. Astfel, APAH-RO – filiala Iași invită toate persoanele interesate de acest eveniment tematic la Sala de Conferințe a Grupului Școlar „Anghel Saligny” Iași, în data de 17 mai 2012, între orele 14.00 – 19.00, ocazie cu care se pot…

    Read More