Dr. Nicoleta Claudia CIMPOERU, medic primar gastroenterolog
Centrului Medical de Diagnostic și Tratament Ambulator Washington București
Aminotransferazaalanina ALT sau transaminazaglutamicpiruvica GPT şi aminotransferazaaspartat AST sau transaminazaglutamicaoxalacetică GOT sunt două enzime celulare ce se găsesc în celulele ficatului şi nu numai. AST se găseşte şi în muşchiul cardiac, scheletic, pancreas, celule sanguine şi creer.
Valorile normale ale acestor enzime sunt AST 5-38UI şi ALT 7-56UI. Valorile crescute nu înseamnă automat afecţiune hepatică. Interpretarea lor se face de un doctor în contextul tuturor manifestărilor bolii. Atunci când celulele hepatice sunt lezate, are loc creşterea nivelului seric al acestor enzime. În general, celulele hepatice sunt lezate de afecţiuni inflamatorii şi infecţioase, ischemia sau diverse toxice (medicamente, solvenţi, ciuperci, metale).
În hepatitele virale acute, fie că e dată de virusul A, B sau C enzimele, sunt eliberate în spaţiul dintre celule, apoi trec în sânge. De obicei, ALT creşte mai mult decât AST. Creşterea acestor enzime are loc precoce, imediat după injurie, înainte de creşterea bilirubinei sau a altor enzime de colestază, dar nivelul seric al acestor enzime nu se corelează cu gradul de lezare celulară, din acest motiv neputând fi factor de prognostic al bolii.
În hepatitele cronice virale B sau C, aminotranferazele au o creştere moderată (mai ales în tipul B) sau pot fi în limite normale. ALT are tendinţa de a avea o valoare mai mare decât AST, dar odată cu apariţia cirozei situaţia se inversează .În hepatitele cronice, ca şi în cirozele hepatice, sindromului de hepatocitoliză i se asociază sindromul de inflamaţie mezenchimală, adică creşterea γglobulinelor serice şi sindromul hepatopriv, exprimat prin alterarea funcţiei de coagulare, scăderea albuminei serice, hipoglicemiei, creşterea amoniacului, a enzimelor de colestază. Hepatitele autoimune, datorate apariţiei de autoanticorpi faţă de celulele hepatice se însoţeşte de creşteri ale transaminazelor, dar şi ale enzimelor de colestază.
Ceea ce caracterizează hepatitele toxice, inclusiv cele medicamentoase sunt necrozele extinse cu nivel mare al transaminazelor serice. În hepatitele alcoolice în general, AST este mai mare decât ALT, atingând valori de 400 UI.CCl4, tricloretilena, fosforul galben, Amanita Phaloides sau medicamente de genul tuberculostaticelor (izoniazida, rifampicina), paracetamolul, anestezice (halotan) sau antiaritmice (amiodarona), pot afecta funcţiile hepatice, dar şi cele respiratorii sau renale, producând insuficienţe de organ. Alcoolul, rifampicina şi alte medicamente, pot creşte activitatea unor formaţiuni intracelulare (citocromul P450) şi mări riscul de hepatotoxicitate al altor medicamente sau substanţe.
Afecţiunile vasculare ce scad perfuzia ficatului, insuficienţa cardiacă congestivă, infartul de miocard sau care cresc presiunea în vena cavă inferioară (pericardita constrictivă, sindromul Budd Chiari) pot produce necroza hepatocitelor. AST au şi altă provenienţă în afara ficatului (muşchi cardiac şi muşchi striat, ceea ce explică creşterea lor în infartul miocardic, în sindromul de zdrobire musculară, mioziote, miopatii. În aceste afecţiuni cresc şi CBK şi CK, care au de asemenea provenienţă musculară, iar în infartul miocardic creşte troponina.
Bibliografie:
1. Veronica Dinu, Eugenia Truţia, Elena Popescu-Cristea, Aurora Popescu, Biochimie medicală, Ed. Med., 1998;
2. Clinician΄s Guide to Laboratory Medicine Pocket Lexi Comp Inc Hudson, Ohio, 2004;
3. John Bernard Henry, Clinical Diagnosis and Management by Laboratory Methods Nineteeth Edition, Ed philadelphia WB Saunders, 2001;
4. Revista Spitalului Elias, anul XII, Tom 33, Nr 1-2, 2008;