prof. dr. Mircea DICULESCU, București
În ziua de azi trebuie să privim perspectiva mamelor care au sau au avut hepatită din mai multe unghiuri. În primul rând, faptul că de data aceasta trebuie să gândim viitorul celor două ființe în egală măsură: mama și produsul de concepție, respectiv viitorul sau actualul copil.
Evident, există mai multe tipuri de hepatite care trebuie privite diferențiat, în funcție de cauze. Hepatitele cronice de cauze congenitale trebuie discutate, înainte de a ne gândi la copii, cu medicul specialist gastroenterolog în ce măsura este posibilă transmiterea tarei genetice la copilaș și în ce măsură sarcina și nașterea ar putea afecta mama.
Există, de asemenea, forme de steatoză hepatică sau chiar de steato-hepatite care nu vor afecta nici mama și nici copilul, chiar dacă posibilitatea ca acesta din urmă să facă și el în timp steatoză hepatică. Trebuie înțeles faptul că aceste situații nu reprezintă boli în adevăratul sens al cuvântului și că măsurile generale dietetice și comportamentale vor face ca viața amândurora să fie una normală.
Cred însă că cititoarele noastre sunt mult mai îngrijorate de ce se poate întâmpla unei mame cu hepatită cronică virală B sau C. În aceste situații speciale, persoanele respective trebuie să ceară sfatul și apoi supravegherea unui specialist gastroenterolog și să țină legătura cu ginecologul pe parcursul sarcinii și cu neonatologul și pediatrul după aceea.
Trebuie spus de la început că la o mamă care NU are hepatita B sau C, faptul că tatăl are o asemenea afecțiune și nu a transmis-o pe cale sexuală soției, practic nu are cum să o transmită la copilaș. Trebuie atenție, totuși, dacă tatăl este sub tratament antiviral în momentul concepției copilului.
Hepatita de tip C se transmite greu de la mamă la făt. Totuși, dat fiind faptul că nu avem la ora actuală la dispoziție vacin anti Hepatita C și nici posibilitatea de administrare de anticorpi eficienți, cea mai bună soluție este tratarea mamei înainte de concepție cu medicamente antivirale. Acestea sunt la ora actuală bine definite, există probabilitate mare ca persoanele tratate, și îndeosebi femeile în perioada fertilă (adică până la 40 de ani) să răspundă bine la tratament. Rezultatele tratamentului, dacă sunt bune, ele au perspectivă excelentă de a menține virusul C nedetectabil, deci probabilitate practic minimă de transmitere la făt și copil la naștere. Hepatita de tip B la mamă trebuie și ea atent supravegheată. Evident, este de dorit să fie tratată mama înainte de a rămâne gravidă. Tratamentele pe bază de interferon pot duce la scăderea cantității de virus la mamă la un număr foarte mic sau nedetectabil când transmisia la făt este extrem de improbabilă. Din păcate, medicamentele antivirale (pastile) pot avea efecte teratogene asupra fătului în primul trimestru de sarcina. Ele, deși scad extrem de mult cantitatea de virus din sânge, la praguri practic nedetectabile nu realizează frecvent o stabilizare a acestei situații și după oprirea tratamentului.
În acest tip de hepatită sunt, însă, unele medicamente (pastile) care pot fi date în ultimul trimestru de sarcină, în cazul în care virusul atunci „o ia razna”, adică se multiplică. De asemenea, există un program național de vaccinare a tuturor copilașilor la naștere care datează încă din 1995. Totodată, avem posibilitatea să administrăm copilului la naștere anticorpi neutralizanți, în cazul în care, accidental, s-ar putea contamina acesta la naștere. Modalitatea în care va naște o mamă cu virus hepatitic B nu este foarte clar exprimată pe plan internațional. Recomandarea mea și a altor specialiști este să se prefere intervenția cezariană, care poate încerca o izolare cât mai corectă a copilului de sângele matern, iar pe de altă parte poate fi mai corect „programată” într-un moment în care să avem la dispoziție cele necesare.
Cred, în concluzie, că mileniul al treilea aduce multe perspective favorabile pentru ca cele care doresc să devină mămici să li se îndeplinească visul. Condiția obligatorie este sfatul și urmărirea atentă de către specialistul gastroenterolog.