Sunteți candidat pentru un loc în Parlamentul European? Avem o invitație pentru dumneavoastră din partea pacienților din România!

Sunteți candidat pentru un loc în Parlamentul European? Avem o invitație pentru dumneavoastră din partea pacienților din România!

Stimate domn, stimată doamnă,

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO), împreună cu European Liver Patient Association (ELPA), lansează la București, în data de 14 mai 2014, ora 10.00, hotel Pullman, sala Mexico&Seul:

Ghidul Candidatului la Alegerile Europarlamentare 2014. Viitor European pentru Pacienții Români cu Hepatită

Pentru că prezența dumneavoastră în spațiul public este foarte importantă pentru societatea civilă din România, vă invităm să luați parte la dezbaterea organizată cu această ocazie, să punctăm împreună nevoile concrete ale pacienților români cu hepatită, situația actuală și punctele sensibile în România.

Argumentăm necesitatea unui astfel de eveniment prin statisticile îngrijorătoare.

România se află pe locul 4 la nivel global în ceea ce privește decesele cauzate de hepatita B și C, iar în Uniunea Europeană pe locul 1 în ceea ce privește prevalența pe hepatita C. Cifrele înseamnă suferință, înseamnă costuri pe care pacienții nu și le permit, înseamnă vieți întrerupte la vârsta la care orice om este un membru important al familiei, al societății și al economiei. Cifrele indică necesitatea existenței unor politici corespunzătoare care să abordeze aceste boli în România ca în fiecare alt stat membru al Uniunii Europene, într-o deplină concordanță.

Dumneavoastră, stimați candidați, doriți să reprezentați cetățenii români la cel mai înalt nivel, în Parlamentul European. Pacienții români cu hepatită vă solicită sprijinul și au încredere că le veți fi alături prin dezvoltarea inițiativelor politice menite să stabilească această boală drept o prioritate europeană și națională, prin urmărirea implementării în România a unei politici coerente și susținute de prevenție, monitorizare, acces la tratament și nediscriminare de orice fel.

Vor participa la acest eveniment reprezentanți mass-media, membri ai APAH-RO, director pe Politici de Sănătate al ELPA, Achim Kautz, autorități din domeniul sănătății, alte organizații non-guvernamentale, parlamentari, europarlamentari și candidați la alegerile europarlamentare.

Evenimentul este moderat de către Delia Budurca, jurnalist sănătate.

AGENDA EVENIMENTULUI

10:00 – 10:05 Hepatitele virale, probleme și soluții europene – Delia Budurca, jurnalist, moderatorul evenimentului
10:05 – 10:15 Realitatea românească pentru pacienții cu hepatite B și C – Marinela Debu, președinte APAH-RO
10:15 – 10:25 Prevalența și impactul bolii – conf. Dr. Mircea Manuc (Institutul Clinic Fundeni)
10:25 – 10:40 Politici europene recomandate – Achim Kautz, director pe politici de sănătate al ELPA
10:40 – 10:45 Ghidul Candidatului la Alegerile Europarlamentare 2014 – Marinela Debu, președinte APAH-RO
10:45 – 11:10 Au cuvântul candidații la alegerile europarlamentare
11:10 – 11:30 Întrebări și răspunsuri

Vă rugăm să confirmați participarea la:

Camelia Vlad, PR APAH-RO,

tel. 0725 219 120, email. cameliavlad10@gmail.com

Marinela Debu, președinte APAH-RO,

tel. 0721 304 160, email: roapah@gmail.com

2016-10-25T06:36:46+00:00