Modificări ale unor parametri hematologici în cursul terapiei antivirale în hepatita cronică cu virusul C

Modificări ale unor parametri hematologici în cursul terapiei antivirale în hepatita cronică cu virusul C

Dr. Maria-Elena COCUZ – Medic Primar Boli Infecţioase

Facultatea de Medicină Braşov

 Hepatita virală cu virus C este o problemă majora de sănătate publică pe plan mondial, prin numărul mare de bolnavi şi severitatea evoluţiei clinice, fiind o cauză importantă de boală cronică de ficat. Infecţia acută cu virusul C este cel mai frecvent asimptomatică (fără manifestări clinice evidente) şi se descoperă de obicei în stadiul de infecţie cronică (hepatită cronică, ciroză hepatică sau chiar cancer hepatic). Studii de specialitate arată că 55% până la 85% dintre persoanele care dezvoltă o hepatită acută cu virus C rămân infectate, eliminarea spontană a virusului fiind foarte rar întâlnită.

Infecţia cronică cu virusul C are importanţă atât pentru persoanele infectate, cât şi pentru cei aflaţi în contact cu acestea. Prima categorie prezintă risc de evoluţie spre ciroza hepatică (în 5-25% cazuri, pe parcursul a 20-30 de ani) şi/sau cancer hepatic. Contacţii sunt la risc de infectare cu virusul C pe tot parcursul expunerii la acesta.

Scopul tratamentului în hepatită cronică cu virusul C este de prevenire a complicaţiilor şi a decesului prin infecţia cu virusul C. Tratamentul hepatitei cronice cu virusul C este posibil în prezent şi este recomandat persoanelor în vârstă de peste 18 ani, cu viremie VHC detectabilă în ser, cu fibroza semnificativă la biopsia hepatică, cu boala hepatică compensată, parametri hematologici acceptabili şi fără contraindicaţii pentru tratament.

În mod curent, terapia recomandată este o combinaţie de două medicamente, interferon pegylat şi ribavirina, pe o perioada de 24 de săptămâni (în infecţia cu genotipurile 2 şi 3 de virus C) sau de 48 de săptămâni (în infecţia cu genotipurile 1, 4 şi 6 de virus C). Peginterferonul este un antiviral cu dublă acţiune: inhibă replicarea virală şi favorizează distrugerea celulelor infectate cu virus de sistemul imun al gazdei (acţiune imunomodulatoare). Ribavirina are acţiune directă asupra virusului C. Dozele pentru cele două medicamente se calculează în funcţie de greutatea corporală a pacientului.

Aproape la toţi pacienţii trataţi cu peginterferon şi ribavirina apar unul sau mai multe efecte adverse la medicaţie şi care reprezintă motivul principal pentru care pacienţii refuză sau opresc tratamentul. Efectele adverse ale terapiei antivirale sunt dependente de doză, se manifesta cel mai frecvent în primele săptămâni de tratament şi sunt frecvent revesibile.

Monitorizarea (supravegherea) pacienţilor în timpul tratamentului antiviral este recomandată şi are ca scop aprecierea răspunsului la tratament, supravegherea apariţiei efectelor adverse şi, la nevoie, intervenţie terapeutică pentru ameliorarea/dispariţia acestora. Monitorizarea se realizează prin controale medicale lunare. La fiecare vizită medicala pacientul va fi evaluat referitor la prezenţa efectelor secundare clinice şi se vor face analize de laborator (hemoleucograma completă, transaminaze serice, creatinina serică).

Efectele adverse pot fi clinice şi biologice (manifestate prin diferite anomalii ale unor teste de laborator). Din punct de vedere clinic cele mai frecvente reacţii adverse la terapia antivirală sunt simptomele asemănătoare cu cele din gripă (dureri de cap, oboseală, febră şi frisoane) şi efectele secundare psihiatrice (depresie, iritabilitate, insomnie).

Anomaliile de laborator sunt cele mai frecvente motive pentru reducerea dozelor medica-mentelor antivirale. Modificările parametrilor de laborator hematologici, cu cele mai importante consecinţe clinice, sunt reprezentate de:

– anemie (scăderea valorilor hemoglobinei serice) – determină oboseala cronică, deteriorarea funcţiei cardiace şi accentuarea simptomelor la pacienţii cu angină pectorală;

– leucopenie şi neutropenie (scăderea numărului total de leucocite şi de neutrofile din sânge) – cu risc crescut de infecţii;

– trombocitopenie (scăderea numărului de trombocite din sânge) – cu risc crescut de sângerare şi apariţia de echimoze la traumatisme minime.

Apariţia efectelor adverse poate necesita reducerea dozelor de medicamente antivirale sau chiar oprirea, temporară sau definitivă, a tratamentului. Strategia terapeutica aplicabilă în prezenţa modificărilor parametrilor de laborator hematologici este reprezentată de administrarea factorilor de creştere granulocitari (filgrastim) sau eritrocitari (eritropoetina).

Pentru exemplificarea practică a aspectelor teoretice referitoare la tratamentul antiviral şi la posibilele efecte adverse legate de acesta voi prezenta succint rezultatele unei analize a modificărilor unor parametri hematologici în cursul terapiei cu interferon pegylat şi ribavirina. Studiul a fost efectuat pe un lot de 15 pacienţi aflaţi în evidenţa Spitalului de Boli Infecţioase din Braşov cu diagnosticul de hepatită cronică cu virus C.

Parametrii hematologici analizaţi au fost: numărul de leucocite serice şi de neutrofile, valorile hemoglobinei serice şi ale trombocitelor serice. A fost studiată dinamica acestora la 1 lună şi la 3 luni de la iniţierea tratamentului antiviral.

Numărul de leucocite a scăzut după o lună de tratament antiviral la peste 4/5 dintre pacienţi, cu instalarea leucopeniei la peste jumătate dintre aceştia. La 3 luni prezentau leucopenie 80% dintre bolnavi. Neutropenia a fost întâlnită după prima lună la aproape jumătate din cazuri şi la 4/5 dintre pacienţi după 3 luni de tratament.

În ceea ce priveşte hemoglobina serică s-a constatat scăderea nivelului acesteia la 4/5 dintre pacienţi după prima lună de tratament, cu instalarea anemiei la 3/5 dintre bolnavi. La 3 luni de terapie 80% dintre pacienţi prezentau anemie.

Numărul trombocitelor serice a scăzut la peste jumătate din cazuri, cu instalarea trombocitopeniei la 2/5 dintre bolnavi după 1 luna de terapie. Trombocitopenia se menţine la aceeaşi frecvenţă, de 40%, şi după 3 luni de tratament.

În concluzie, modificările unor parametri hematologici de laborator (anemie, leucopenie cu neutropenie, trombocitopenie) în cursul terapiei antivirale combinate (peginterferon şi ribavirina) apar frecvent şi precoce, necesitând monitorizare riguroasă şi, la nevoie, intervenţie terapeutică.

Bibliografie:

Rebedea Ileana: „Hepatita acută virală tip C în Boli Infecţioase” (sub redacţia Ileana Rebedea), Editura Medicală, Bucureşti, 2000, pag.: 288-93;

www.cdc.gov/hepatitis/HCV/Management.htm.Diagnosis, „Management and Treatment of Hepatitis C – Practice Guidelines”, 2009. American Association for the Study of liver Diseases;

www.wikipedia.org. Hepatitis C;

www.wikipedia.org. Interferon;

www.wikipedia.org. Ribavirin;

Vcev A. Management of side effects during antiviral therapy. Acta Med Croatica. 2009 Dec; 63(5): 463-7.

2016-10-25T06:37:32+00:00