Comunicat Ziua Mondiala de Lupta Impotriva Hepatitelor – 28 Iulie

Comunicat Ziua Mondiala de Lupta Impotriva Hepatitelor – 28 Iulie

”Fără testare în zonele defavorizate și programe pentru neasigurați
nu vom elimina hepatitele”

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) marchează și în
acest an Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitelor prin mai multe acțiuni care au drept
obiective creșterea gradului de conștientizare privind virusurile hepatitice în rândul societății,
creșterea numărului celor care se testează și promovarea unui stil de viață echilibrat și a
respectării tratamentului în cazul celor care sunt diagnosticați cu o afecțiune cronică.
“Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitelor reprezintă un bun moment pentru a ne
reaminti că mai este mult de lucru pentru a atinge obiectivul de eliminare până în 2030. Suntem
aproape de încheierea campaniei de testare pe care o desfășurăm împreună cu Institutul de
Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” în zone defavorizate din București. Din păcate, rezultatele de
până acum ne arată că, din cei diagnosticați cu hepatită în urma testărilor, 90% reprezintă
persoane fără asigurare medicală, fapt care le face imposibil accesul la tratament. Sperăm că
autoritățile vor găsi soluții pentru această categorie de persoane, astfel încât să prevenim noile
infectări. Un program național dedicate hepatitelor poate rezolva această situație și putem lua
drept exemplu programul aplicat în cazul HIV/ SIDA”, a declarat Marinela Debu, președintele
APAH-RO.

Citeste mai mult…

Cluj – Eveniment realizat in parteneriat cu Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Hepatice Transilvania

Giurgiu – Eveniment realizat in parteneriat cu Asociatia Bolnavilor de Cancer si Hepatita Giurgiu

2019-07-24T07:48:22+00:00