Campanie Informare Hepatita Giurgiu 2016

Campanie Informare Hepatita Giurgiu 2016

PUZZLE CU MESAJELE PERSOANELOR DIAGNOSTICATE CU HEPATITĂ, DE ZIUA MONDIALĂ ÎMPOTRIVA HEPATITEI

Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei a fost marcată la Giurgiu printr-o acțiune inedită.

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice, prin ABCH Giurgiu, în colaborare cu Primăria Municipiului Giurgiu, a organizat sâmbătă, 23 iulie, în Parcul Alei, o campanie de informare și conștientizare a publicului larg prin montarea pe o suprafață de 12-14 metri pătrați a unui puzzle cu mesaje ale pacienților diagnosticați cu hepatită despre cum au învins ei această boală cu ajutorul tratamentului fără interferon.

Alături de membrii asociației și de ceilalți participanți s-a aflat și primarul Nicolae Barbu. Puzzle-ul a fost montat cu ajutorul copiilor prezenți în parc, care au citit pe rând mesajele pacienților diagnosticați cu hepatită. Cei prezenți au putut afla astfel ce gândește un pacient, de la depistarea bolii, până la tratament. Organizatorii au oferit publicului pliante și broșuri cu informații privind tipurile de hepatită, analizele pentru depistarea lor, căile principale de transmitere și măsurile de prevenire și combatere a hepatitei. La finalul acțiunii, toți participanții la eveniment au făcut o poză de grup.

2016-10-25T06:36:21+00:00