Bolile hepatitice nu contraindică operaţiile chirurgicale oftalmologice

Bolile hepatitice nu contraindică operaţiile chirurgicale oftalmologice

Dr. Cătălina Păcurar, medic primar oftalmolog,

Clinica Opticristal Brașov; Spitalul Militar de Urgenţă „Regina Maria” Braşov)

Zilnic, milioane de oameni se prezintă la controlul oftalmologic dupăce au constatat că le-a scăzut vederea. Foarte mulţi sunt diagnosticaţi cu cataractă, definită prin tulburarea transparenţei cristalinului. Printre ei, un procent însemnat de pacienţi reclamă şi alte afecţiuni cronice, printre care diverse forme de hepatită. Din fericire, tehnica modernă le permite şi acestora să-şi rezolve problemele oftalmologice, indiferent de stadiul bolii.

De regulă, cataracta este boala omului de peste 60 ani, dar există şi tineri, chiar copii cu astfel de suferinţe congenitale. Conform statisticilor, operaţiile de cataractă sunt cele mai frecvente din lume, ceea ce a făcut ca marile companii multinaţionale să-şi intensifice cercetările pentru ca cei afectaţi să poată fi trataţi optim, dar şi mai puţin traumatizant. Cel mai eficient tratament este cel chirurgical şi constă în îndepărtarea cristalinului opacifiat şi înlocuirea acestuia cu un cristalin artificial foldabil (pliabil), printr-un procedeu numit facoemulsificare.

Operaţia durează câteva minute

Vestea bună este că noua tehnologie în chirurgia cataractei a pătruns şi în România, o serie de clinici din ţară depăşind de o bună bucată de timp stadiul experimental, iar operaţiile de cataractă sunt efectuate cu succes, în timp foarte scurt. Sunt deja zeci de mii de pacienţi care au beneficiat de tratarea cataractei prin noua metodă. Dacă în trecut se foloseau tehnici operatorii traumatizante pentru ochi, numai în stadii foarte mature, cu convalescenţă îndelungată şi ochelari foarte groşi, greu suportabili după operaţie, tehnica modernă de care dispunem în prezent permite intervenţia chirurgicală ambulatorie, cu aparatură de ultimă oră, cu ultrasunete.

Operaţia durează mai puţin de zece minute şi se face cu anestezie locală, printr-o singură injecţie la nivelul pleoapei sau numai cu picături. Important de precizat este şi faptul că aceste intervenţii se pot face încă din faza incipientă a bolii, de la primele tulburări ale vederii, iar datorită anesteziei locale, care elimină orice durere, chiar şi vârstnicii cu afecţiuni preexistente suportă uşor operaţia. Am operat cu rezultate foarte bune pacienţi în vârstă de opt luni, dar şi de 95 de ani. Astfel, considerăm că sunt suficiente motive pentru care bolnavii cu hepatite pot suporta bine o operaţie de cataractă.

Fără sutură, fără pansament, fără ochelari

Pentru cei mai mulţi pacienţi, viaţa fără ochelari pentru citit sau distanţă este un vis, care poate deveni acum realitate. Pentru viciile de refracţie mai mari, cum ar fi miopiile de peste 7 dioptrii, hipermetropiile de peste 4-5 dioptrii şi astigmatismele mari, dar şi pentru cei cu dioptrii mai mici dar cu corneea subţire, se recomandă implantarea intraoculară de lentile refractive. Acestea pot fi monofocale şi se adresează viciilor de refracţie de orice valoare, dar pacientul trebuie să poarte ochelari pentru citit.

Totuşi, cele mai eficiente sunt cristalinele multifocale, numite Acrysof – Restor, datorită cărora pacientul nu mai are nevoie de ochelari la nici o distanţă. Alte avantaje ale facoemulsificării cu implantare de cristalin foldabil sunt: incizia este foarte mică, de doi milimetri, nu sângerează, nu se apelează la fire de sutură, întrucât se închide singură şi se vindecă extreme de repede, pansamentul fiind îndepărtat la câteva ore după operaţie. Astfel, vederea este foarte bună şi stabile încă din prima zi postoperator, iar pacientul se poate integra în viaţa socială şi profesională la câteva zile după intervenţia chirurgicală. Chiar dacă noile metode implică un efort financiar din partea celor suferinzi, atâta timp cât au posibilitatea de a opta pentru un cristalin bun, nu merită să accepte compromisuri alegând un lucru ieftin.

Cristalinul artificial rămâne în ochi pe toată durata vieţii, motiv pentru care alegerea lui este o etapă importantă în reuşita operaţiei de cataractă. De regulă, operaţiiile la ochi se fac o singură dată, ceea ce implică o mare responsabilitate din partea medicului pentru a avea rezultate bune, iar un rol important îl are şi calitatea cristalinului.

Fără restricţii postoperator

Astăzi, cristalinele artificiale foldabile sunt cele mai utilizate în lume. În urma operaţiei, pacienţii pot citi, conduce maşina sau pot practica sportul preferat. Nu este necesar nici un fel de repaus vizual, astfel că nu există restricţii în ceea ce priveşte urmărirea programelor la televizor sau lucrul pe calculator, chiar a doua zi postoperator. De asemenea, pacientul poate părăsi spitalul imediat după încheierea operaţiei.

2016-10-25T06:37:49+00:00