Și totuși se poate. Există o șansă!

Pentru al optulea an consecutiv, Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România a organizat la Brașov, în perioada 16-18 decembrie, „Ziua Supraviețuitorului de Cancer”.

Acest eveniment celebrează succesul supraviețuitorilor în lupta cu o maladie considerată până nu demult, incurabilă – cancerul. Poveștile emoționante de viață ale acestor luptători, determinarea lor, optimismul și voința de a duce o viață normală se constituie într-un exemplu pentru toate persoanele afectate de aceasta boală.

În acest an, au participat aproximativ 150 de membri ai FABC din toată țara, precum și reprezentanții persoanelor afectate de boli cronice – boli autoimune, hemofilie și hepatita. Atât festivitatea care a marcat succesul acestor supraviețuitori, precum și spectacolul care a urmat s-au constituit într-o vibrantă sărbătoare dedicată vieții.

„Prin acest eveniment marcăm an de an victoria asupra cancerului – o bătălie câștigată dintr-un război, sărbătorindu-i pe cei care au avut curajul și voința de a se angaja în această luptă, făcând eforturi extraordinare pentru a supraviețui bolii pe de o parte, dar și deficiențelor din sistemul sanitar din România, pe de altă parte. Considerăm că este o motivație pentru cei nou diagnosticați, de a se angaja în această luptă și de a deveni nu numai supraviețuitori, ci chiar învingători”, a spus Cezar Irimia, președintele FABC.

*****

FABC a fost înființată în anul 2005, din nevoia ca cei care luptă împotriva cancerului să devină o voce unică și puternică. FABC este o federație formată din 12 asociații care activează pe plan local, la nivelul județelor și numără peste 32.000 de membri în întreaga țara, pacienți, supraviețuitori și voluntari.

Misiunea FABC este de a face lobby și advocacy activ pentru promovarea, respectarea și garantarea drepturilor pacienților cu cancer, implementarea măsurilor necesare pentru reducerea impactului acestei maladii.