EnglishGermanRomanian

Pacienții din România își strigă suferința pe străzi, în tăcere

Pacienții din România își strigă suferința pe străzi, în tăcere

Pare un paradox, însă e realitatea cu care ne confruntăm zi de zi în momentul de față. Din nefericire. Miercuri, 4 decembrie 2013, s-au strâns în Capitală, la Universitate, în jur de 50 de persoane, unele purtând nu doar în suflet, ci și în mâini, chipul celor dragi aflați în suferință, care nu vor doar o minune pentru a trăi. Au pornit într-un marș al tăcerii, dar care a sunat vibrant, puternic, dureros. Vor ajutorul statului, printr-un sistem de sănătate „sănătos”, la care au contribuit ani și ani și ani… Au contribuit prin muncă și sudoare, tocmai pentru clipe grele ca cele prin care trec ACUM. Nu mai au timp să aștepte!   

Despre cum a decurs acest marș al disperării, mi-am permis să preiau reportajul realizat de jurnaliștii de la ziarul „Adevărul”, care titrează:

„Marş al pacienţilor, în Capitală, pentru aprobarea urgentă a noilor tratamente. Reacţia Ministerului”

Mai multe zeci de persoane au mărşăluit, miercuri, de la Universitate la Piaţa Romană, având în mâini fotografiile unor pacienţi care suferă de boli grave. Această acţiune de protest a fost organizată pentru a atrage atenţia autorităţilor că trebuie să aprobe urgent noi tratamente. Ministerul Sănătăţii a anunţat azi că, în jurul zilei de 15 decembrie, ar putea fi publicată lista noilor medicamentelor compensate sau gratuite.
„Nu am avut acces la medicamente şi tratamente noi de aproape şase ani. Ne dorim medicamentele acestea pentru că ele ne salvează viaţa. Ştim că ministerul a anunţat modificarea listei de medicamente compensate şi gratuite şi introducerea unor molecule noi, dar astăzi, printr-un marş al tăcerii, am vrut să tragem un semnal de alarmă mai ales pentru Guvern, şi în special pentru premierul României, asupra necesităţii aprobării în regim de urgenţă a noilor tratamente”, a declarat preşedintele Alianţei Pacienţilor Cronici din România, Cezar Irimia.

Potrivit lui Cezar Irimia, ar fi nevoie de introducerea a 167 de molecule noi, dar în cazul în care nu vor fi aprobate toate, măcar marea majoritate a acestora să fie în noua listă.  

„Sperăm să fie 167 de molecule noi introduse pe lista de medicamente compensate şi gratuite. Cele pentru cancer reprezintă 20% din listă. Ne dorim să fie cât mai multe introduse, cu atât mai mult cu cât avem mulţi copii cu boli grave care au fost introduşi în studii clinice, acestea s-au încheiat, iar pentru continuarea tratamentului pacienţii trebuie să cumpere respectivele medicamente cu bani grei, pe care nu şi-i pot permite”, a mai spus Irimia.  

Protestatarii au avut pancarte cu fotografiile unor pacienţi, adulţi şi copii, care au nevoie de tratament pentru a supravieţui. Cezar Irimia a precizat că fotografiile sunt ale unor pacienţi care au cancer, boli degenerative, scleroză în plăci sau hepatită.    

„Viaţa lor depinde de aceste noi terapii”, a adăugat acesta. Printre protestatari a fost şi o femeie din judeţul Teleorman, Gheorghiţa Angheluţ, care a spus că în urmă cu cinci-şase ani i-a fost depistată hepatita C, dar pe care nu a tratat-o decât în acest an.  

„Am stat nepăsătoare, nu am ştiu ce înseamnă, atunci când m-am simţit tot mai slăbită, am venit la Spitalul «Victor Babeş», m-au tratat cu interferon şase luni, dar virusul persistă, mi s-a recomandat un tratament cu trei medicamente pe care nu-l pot cumpăra. Am venit aici a susţine introducerea pe noua listă a acestui tratament”, a mai spus Angheluţ. Ea a precizat că în prezent îşi cumpără vitamine şi un alt medicament din plante, pe care le foloseşte pentru suferinţa pe care o are. Aceasta a mai spus că medicii i-au recomandat să aştepte până când se deblochează „banii pentru noile tratamente”. 

Irimia a anunţat că miercuri, odată cu marşul tăcerii, a fost lansată o platformă pe facebook intitulată „Alianţa Pacienţilor Cronici”, iar campania APCR intitulată „Răbdarea este o virtute, nu şi pentru pacienţi” reprezintă semnalul de alarmă faţă de situaţia disperată a bolnavilor care au nevoie de tratamente noi, care de foarte multe ori le pot salva viaţa.

Marşul, desfăşurat pe traseul Piaţa Universităţii – Piaţa Română, s-a încheiat după o oră. Protestatarii au mers pe trotuar, traficul rutier nefiind afectat în timpul acţiunii.  

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, anunţa recent că noua listă de medicamente compensate şi gratuite, care va avea 150 sau 160 de molecule noi, va intra în dezbatere publică în luna decembrie.

După marş a apărut şi răspunsul Ministerului Sănătăţii…

Tot articolul îl puteți citi aici:

http://adevarul.ro/news/societate/foto-mars-pacientilor-capitala-aprobarea-urgenta-noilor-tratamente-1_529f2668c7b855ff5671d2fa/index.html

De asemenea, mai jos puteti urmari reportajul transmis de postul ProTV:

http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/mars-al-pacientilor-in-capitala-pentru-aprobarea-urgenta-a-noilor-tratamente.html

Concept şi fotografii ale pacienţilor de Cristina Bobe şi Radu Oprea

(Camelia VLAD, PR APAH-RO)

     

2013-12-04T20:09:59+00:00