EnglishGermanRomanian

Operaţii laser pentru a scăpa de ochelari

Operaţii laser pentru a scăpa de ochelari

Dr. Cătălina Păcurar, dr. Lucian Sârbu

Centrul de chirurgie oftalmologică „Opticristal” Braşov

 Pentru că mulţi dintre pacienţii cu care relaţionăm ne-au destăinuit că problemele lor de sănătate nu se reduc „doar” la afecţiunile hepatice, acestea suprapunându-se deseori cu alte supărări clinice, am căutat printre colaboratorii noştri cu competenţe medicale specifice soluţii la care s-ar putea apela în caz de necesitate.

Operaţiile cu laser excimer, ce modelează corneea pentru a scăpa pacientul de ochelari, au un real succes în lumea întreagă de peste 25 de ani. Sunt tratate astfel vicii de refracţie oculară – miopie, hipermetropie, astigmatism, pentru a reda pacienţilor o vedere fără ochelari sau lentile de contact. Pacienţi care toată viaţa au fost dependenţi de ochelari, pot în sfârşit vedea fără disconfortul creat de “bicicleta de pe nas”.

Aparatul folosit în Clinica Opticristal este un “laser excimer Aesculap Meditec MEL 70” deosebit de performant. Procedura chirurgicală durează câteva minute şi se realizează în sala de operaţii, într-un mediu steril. Anestezia este topică, folosindu-se picături. Medicul oftalmolog va alege apoi tehnica chirurgicală pe care o consideră adecvată fiecărui caz în parte: LASIK (Laser in Situ Keratomileusis), PRK (Keratectomie Fotorefractiva) etc. În funcţie de aceasta, se va dezepiteliza corneea (se îndepărtează primul strat al corneei) – PRK, sau se realizează un flap cornean de o anumită grosime, ce rămâne ataşat de restul corneei printr-o „balama” şi se va repune la loc la sfârşitul operaţiei.

Următorul pas important este tratamentul laser propriu-zis. Aparatul laser MEL-70, programat anterior pentru fiecare pacient în parte, remodelează stroma corneană, astfel încât, postoperator, imaginea să se focalizeze pe retină şi pacientul să nu mai aibă nevoie de corecţie optică. La finalul operaţiei se instilează picături în ochi, se repune flapul cornean (LASIK) şi se aplică o lentilă de contact terapeutică, ce se va menţine pe ochi timp de 4-7 zile. Pe parcursul operaţiei, pacientul este conştient tot timpul, comunică şi colaborează activ cu chirurgul. Operaţia durează 10-15 minute şi este total nedureroasă.

De reţinut:

Nu toţi pacienţii care poartă ochelari sunt buni „candidaţi” pentru chirurgia refractivă corneană. Viciile de refracţie mari, anumite boli oculare sau generale preexistente pot contraindica o astfel de operaţie; pentru a verifica dacă vă încadraţi în criteriile de includere pentru chirurgia refractivă laser, aveţi nevoie de o consultaţie oftalmologică specializată.

Scopul acestor operaţii este acela de a vă scăpa de ochelari şi nu acela de a vă reda vederea pierdută din diverse alte cauze. Postoperator, veti vedea la fel ca înainte de operaţie, dar fără ochelari! Ca de altfel orice fel de intervenţie chirurgicală, operaţiile laser nu sunt lipsite de posibile complicaţii. Acestea vă vor fi expuse pe larg şi explicate în cadrul consultului preoperator.

Cei interesaţi pot face programare, în primul rând pentru consultaţie, la:

 Centrul de Chirurgie Oftalmologică „Opticristal” Braşov

program de luni până vineri, orele 8.00 – 20.00.

Tel: 0372.770. 665

2011-09-19T00:52:52+00:00