Diagnostic, tratament, alimentaţie

foto: stanford.edu

1. Definiţie

Virusul hepatitei delta (HVD) este un virus defectiv care, pentru realizarea infecţiei, necesită prezenţa virusului hepatitei B (HVD). Infecţia mixtă HVD+HVB poate surveni concomitent (co-infecţie) sau HVD poate suprainfecta un pacient anterior infectat cu HVB.

2. Etiologie

– virusul hepatitei delta cu ARN monocatenar, al cărui înveliş este reprezentat de AgHBs, care îi asigură protecţia externă.

3. Manifestări ale procesului epidemiologic

Morbiditatea este greu de precizat, nefiind diagnosticată datorită costului ridicat al diagnosticului serologic.

4. Diagnostic pozitiv

4.1. Diagnostic clinic

Co-infecţia HVB+HVD evoluează mai sever decât hepatita acută virală B. Obişnuit sunt prezente două pusee de simptome clinice, cărora le corespund două episoade de citoliză crescută, separate de un interval de 2-3 săptămâni. Riscul crescut în co-infecţie este dat de posibilitatea instalării formelor fulminante şi de rata de cronicizare mai crescută.

Suprainfecţia HVD care survine la un purtător de Ag HBs îl transformă pe acesta în bolnav cu hepatită cronică, cu evoluţie mai rapidă spre decompensare metabolică. Dacă suprainfecţia apare la un bolnav cu hepatită cronică persistentă sau activă determină în 70-80 % din cazuri instalarea simptomatologiei clinice şi a modificărilor biologice de ciroză hepatică.

4.2. Diagnostic de laborator

A. Diagnostic serologic constă în decelarea în ser a următorilor markeri virali:Ag-HVD este prezent în infecţia acută pe durată relativ scurtă (tranzitoriu, uşor de depăşit faza în care ar putea fi evidenţiat);  Anticorpii IgM-anti HVD sunt markeri serologici de infecţia acută. Apar la scurt timp de la apariţia Ag-HVD şi dispare la sfârşitul infecţiei acute, oarecum paralel, dar în titru mai scăzut, cu anticorpii HBc-IgM (co-infecţie HBV+HVD). Titrurile crescute şi persistente a anticorpilor Ig M-anti HVD semnifică infecţia cronică dublă HBV +HVD; Anticorpii totali anti-HVD se menţin în titruri crescute şi după co-infecţie, dar şi în infecţia cronică dublă.

B. Tehnici de hibridizare moleculară permit identificarea ARN-ului viral.

5. Tratamentul hepatitelor hepatitelor acute virale

Izolarea în spital este obligatorie cu declararea nominală a fiecărui caz.

Tratamentul igieno-dietetic

1. Regim alimentar echilibrat în principii nutritive cu aport crescut de vitamine, din legume şi fructe proaspete.

2. Repausul fizic prelungit pe perioada de stare cu evitarea efortului fizic şi în convalescenţă.

Alimente permise

– lapte de vacă: dulce sau bătut şi derivatele sale: iaurt, kefir, brânză de vacă, caş, urdă dulce, telemea (dar numai desărată). Cantitatea de brânză de vacă poate fi de 300-400 g/zi.

– făinoase: macaroane, tăiţei, orez, griş, bine fierte şi preparate cu lapte sau cu brânză de vacă, cu suc de roşii sau bulion, şi eventual, cu puţin unt proaspăt, adăugat înainte de consumare.

– vegetale: zarzavaturi şi legume, precum: salate crude, dovlecei, lăptuci, urzici, guli noi, conopidă, roşii, sfeclă roşie fiartă, morcovi, legume verzi, cartofi fierţi sau copţi, ardei gras, spanac, ridichi de lună, mazăre verde.

– carnea şi mâncărurile de carne slabă: găină, pui, curcan, viţel, vacă, fiartă sau grătar.

– carnea de peşte alb, fiartă sau friptă la grătar, şunca slabă şi foarte puţin sărată, crenvurştii, parizerul.

– supe şi ciorbe: în afară de supele de făinoase şi de zarzavaturi sunt permise şi supele de pasăre şi de vacă (degresate), ciorbele, preparate cu borş (ciorbă de vacă, ciorbă de perişoare, slabe şi preparate fără condimente).

– ouăle: fierte moi, 3-4 minute,„ochiuri româneşti”, nu mai mult de 2 ori pe săptămână.

– grăsimile: se permit numai untul de vacă proaspăt, smântâna, frişca şi grăsimile vegetale, sub 50 grame zilnic

– sosurile: numai cele preparate dietetic, cu grăsimi în cantitate redusă

– dulciuri şi produse zaharoase: miere de albine, marmeladă, gemuri de fructe, dulceaţă, spumă de fructe cu albuş, creme de lapte cu albuş, prăjituri preparate din aluat uscat, cu brânză de vacă şi cu fructe sau marmeladă.

– fructe: mere, struguri, căpşuni, pepene, lămâi, portocale, grepfruit, sucuri (în special de citrice şi struguri), compoturi de cireşe, prune, piersici, caise, banane.

– băuturi: în afară de sucurile de fructe şi zeama de compot, mai sunt permise ceaiurile de: mentă, tei, cozi de cireşe,  siropul cu sifon, citronadele, oranjadele, cafea naturală (slabă).

– prăjituri: budincă de orez ori griş, tarte cu fructe, cornuleţele, ruladă, savarină.

– diverse: în preparate se poate folosi sucul de lămâie, oţetul slab, diluat, de preferinţă de fructe.

Alimente interzise

– prepaprate: brânzeturi fermentate sau grase, caşcaval, legumele uscate: fasolea, mazărea, bobul, lintea, carnea grasă:  de porc, de berbec, oaie, miel, gâscă, raţă, cocoş, vânat.

– carnea conservată, afumată, pastrama, cârnaţii, mezelurile, salamurile. Carnea tocată condimentată şi prăjită (ardei umpluţi, chiftele, sarmale). Măruntaiele: creier, rinichi, drobul de miel. Peştele: gras (somn, crap, lin, biban, guvizi, scrumbie, peştele de mare), afumat, conservat, prăjit; sardelele, marinata, icrele.

– ouăle răscoapte şi prăjite în untură sau ulei, ouăle de raţă, untura de porc, slănina, grăsimea de vacă. De asemenea, este interzisă consumarea grăsimilor prăjite (chiar unt şi ulei prăjit), grăsimea de gâscă, salata de boeuf, maioneza, sosurile pregătite cu rântaş, ceapă şi grăsime încinsă, sau prăjită cu condimente.

– condimente: piper, ardei iute, hrean, muştar.

– zarzavaturile: ridichile de iarnă, castraveţii, guliile, varza, pătlăgelele, vinetele, ceapa, usturoiul, cartofii prăjiţi.

– fructe: nucile, alunele, migdalele, smochinele, curmalele.

– dulciuri: prăjitura cu cremă de unt sau mult gălbenuş, plăcintele, cozonacul, aluaturile proaspete, dospite, clătitele, gogoşile, îngheţata, prăjiturile cu cacao, ciocolata. Sunt interzise, de asemenea, ori ce fel de băutură alcoolică (cel puţin 1 an), ciocolata, cacaua, băuturile prea reci (la gheaţă).

– în general sunt interzise: alcoolul, mâncărurile prăjite, gătite cu sos, rântaş, grăsime, untură, precum şi conservele.

Tratamentul simptomatic

– combaterea greţurilor şi vărsăturilor din perioada de debut; combaterea meteorismului prin fermenţi digestivi; combaterea pruritului tegumentar în formele cu icter intens.

– tratament patogenetic: administrare de vitamine din grupul B, acid alfa-lipoic şi tratament etiotrop

1. În infecţiile cu VHB antiviralul de elecţie este lamivudina, care, însă, este utilizată în asocire cu interferonul doar în hepatitele cronice. Aceleaşi produse medicamentoase, dar în doze mult mai mari şi pe durate mult mai lungi, se administrează în infecţiile mixte VHB+VHD.

2. În infecţiile cu VHC ribavirina are efect de oprire a replicării virale şi este mai eficientă în asociere cu interferonul.

sursa: www.medfam.ro

http://www.medfam.ro/books/infectioase/hvd.htm