Victimele consumului de droguri au primit un fir de lumină în această seară, la Brașov. În Piața Sfatului au fost aprinse zeci de lampioane, spre finalul campaniei naționale „Prea rebel să fii condus!”, acțiune organizată de Agenţia Naţională Antidrog (ANA), cu ocazia „Zilei Internaţionale împotriva Traficului şi Consumului Ilicit de Droguri”. 

În cadrul aceleiași manifestări, coordonate de ANA, prin Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPCEA) Braşov, tinerii voluntari au împărțit cetățenilor de toate vârstele, ieșiți la plimbare în Centrul Istoric, materiale informative despre riscurile consumului de droguri, inclusiv în timpul unui marș pe distanța Piața Sfatului – Modarom, pentru că… „În fața drogurilor nu suntem diferiți”.

Întrucât, hepatita este din ce în ce mai răspândită în rândul consumatorilor de droguri, APAH-RO s-a alăturat inițiativei ANA, fiind pentru o zi „voluntar antidrog”