EnglishGermanRomanian

Avem dovada! Suntem în Cartea Recordurilor! GALERIE FOTO

Avem dovada! Suntem în Cartea Recordurilor! GALERIE FOTO

Acțiunea demnă de Cartea Recordurilor, desfășurată în două locații din România (București și Cluj) de APAH-RO, respectiv APAH Cluj, în 28 iulie 2012, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Hepatitei, a fost apreciată de Alianța Mondială a Hepatitei (WHA).

Prezent la a patra ediție a Conferinței Naționale APAH-RO (Brașov, 11-13 octombrie 2012), reprezentantul WHA, Felipe Fouto, a premiat APAH-RO, felicitând totodată și filiala din Cluj, și i-a oferit un certificat care atestă sprijinul oferit Alianței pentru doborârea unui record mondial, ceea ce a permis înscrierea în Guinness Book.

În 24 iulie 2012 s-a dorit ca prin simple gesturi simbolizând „Eu nu văd Răul! Eu nu aud despre Rău! Eu nu vorbesc de Rău!”, să se atragă atenţia asupra pericolului hepatitei care pândește „oriunde, oricând, pe oricine”.

Prin aceste gesturi, românii care au înțeles mesajul transmis și au fost alături de asociații  în încercarea de a intra în Cartea Recordurilor au contribuit de fapt, cu ajutorul celor peste 12.800 de persoane din întreaga lume, uniți, la propriu, pe grupuri, dar și în gânduri cu ceilalți participanți din cele 24 de țări, membre ale WHA,  la această performanță.

De altfel, a fost doborât un record mondial, dar oameni din lumea întreagă au tras un semnal de alarmă privind hepatitele cronice și depistarea lor cât mai devreme.

Pe site-ul Organizației Mondiale a Sanatatii s-a publicat, tot cu această ocazie, un raport privind situația hepatitelor la nivel global. Îl puteți consulta aici:

http://www.who.int/csr/disease/hepatitis/GHP_framework.pdf

 

2012-10-25T21:19:18+00:00