EnglishGermanRomanian

ARPIM: 41 de medicamente de ultimă generaţie au primit aprobare în SUA în 2014

ARPIM: 41 de medicamente de ultimă generaţie au primit aprobare în SUA în 2014

Sursa: Mediafax

Un număr de 41 de medicamente de ultimă generaţie au fost autorizate de Food and Drug Administration (FDA) din SUA, în 2014, cele mai multe din ultimii 18 ani, anunţă Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).

„Sunt 41 de veşti bune pentru pacienţii din lumea întreagă, sunt cele mai multe veşti bune pe care pacienţii le-au primit în aproape două decenii şi într-adevar un mare pas înainte pentru progresul medicinei. Trebuie să avem în vedere faptul că descoperirea unui singur tratament de ultimă generaţie durează în medie 10 ani, iar pentru un singur medicament din cele 41 companiile producătoare au investit aproximativ 2,6 miliarde de dolari, dublu faţă de cât s-a investit în cercetarea unei molecule în ultimul deceniu. Aceste medicamente de ultimă generaţie tratează afecţuni care până de curând era un mister pentru cercetători", a declarat Oana Igrişan, directorul de comunicare al ARPIM.

Dintre medicamentele noi, 17 sunt destinate tratării bolilor rare, pentru unele dintre acestea neexistând până în acest moment niciun fel de tratament, opt ajută sistemul imunitar să lupte cu tumorile/celulele canceroase, patru tratamente sunt pentru diabet şi alte două, care au o rată de vindecare de 90 la sută, se adresează pacienţilor infectaţi cu hepatita C.

 „Aşa cum cercetătorii în medicină sunt consecvenţi în ceea ce fac şi identifică tratamente care să ajute pacienţii în lupta cu afecţiunea pe care o au, şi autorităţile statului ar trebui să-şi asume responsabilitatea şi să garanteze accesul tuturor pacienţilor la aceste terapii inovatoare. Pentru că pacienţii români să poată fi trataţi corect, asemenea pacienţilor europeni, lista medicamentelor compensate trebuie evaluată constant, iar sistemul de sănătate românesc trebuie să beneficieze de o finanţare corectă, de 6% din PIB", a adaugat Oana Igrişan.

http://www.mediafax.ro/social/arpim-41-de-medicamente-de-ultima-generatie-au-primit-aprobare-in-sua-in-2014-14259161 

2015-05-14T16:48:24+00:00