EnglishGermanRomanian

APCR. Statul român, dat în judecată de pacienți

APCR. Statul român, dat în judecată de pacienți

APCR solicită acces la tratamentele de ultimă generație fără de care pacienții nu au șanse de supraviețuire

Alianța Pacienților Cronici din România a dat în judecată statul român în trei procese diferite pentru nerespectarea dreptului pacienților la Sănătate, garantat prin Constituție. Procesele au fost demarate în luna mai și se află acum în desfășurare.

,,Au trecut 6 ani, peste 2000 de zile de când ne luptăm cu bolile noastre și pierdem război după război pentru că nu ne putem trata cu acele medicamente care ne-ar oferi șanse reale la viață. Sunt 6 ani de când discutăm cu autoritățile, de când tragem semnale de alarmă și tot atâția ani de când autoritățile au ales să ne ignore. De data aceasta sunt obligate de instanță să-și îndrepte atenția către noi și să ne răspundă solicitărilor noastre de a avea acces la medicamente de ultimă generație', a declarat Cezar Irimia, președinte Alianța Pacienților Cronici din România.

APCR a demarat trei procese împotriva statului român:

— Declanșarea procedurii de infringement pentru încălcarea Directivei 89/105 care prevede ca statele europene să soluționeze cererile de introducere a unor terapii pe listele de medicamente compensate și gratuite în maxim 180 de zile;

— Demararea unei acțiuni în instanță pentru obligarea Guvernului, Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să actualizeze lista medicamentelor compensate;

— Demararea unei Ordonanțe Președințiale prin care 7 pacienți care suferă de boli cronice, membri ai APCR, solicită autorităților să le pună la dispoziție tratamentul inovator prescris de medic care este esențial pentru supraviețuirea lor și care nu are alternativă pe lista déja existentă a medicamentelor gratuite și compensate.

,,Suntem conștienți că avem de parcurs un drum lung, că este pentru prima oară când pacienții români iau acțiune la un asemenea nivel împotriva statului român și chiar și așa, aceștia vor mai avea de așteptat până când problema accesului la tratament va fi soluționată. Dar măcar acum au mai multă speranță întrucât procesele sunt pe rol și conform procedurilor ar trebui ca în perioada imediat următoare să avansăm cu fiecare dintre ele', a declarat Dan Cimpoeru, avocat APCR.

Despre APCR

Scopul Alianței este acela de a promova și proteja interesele comune ale pacienților suferinzi de afecțiuni cronice și de a asigura integrarea socio-profesională a acestora, în condițiile legii.

APCR este formată din 5 asociații care reprezintă patologii cronice: Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România; Fundația 'Speranța Diabeticilor' Turda; Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România; Asociația Națională a Hemofilicilor din România; Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune.

www.aliantapacientilor.ro

 

2014-05-30T23:11:15+00:00